aradon.ro Web analytics


Se spune că românul s-a născut poet și că indiferent de situație știm să facem haz de necaz. Cumva, înclinația asta a noastră ca popor către umor, fie că situația o cere, fie că nu, ne caracterizează și ne mândrim ca fiind adaptabilitatea noastră de a trece mai departe, de a supraviețui ca popor. Și da, am supraviețuit, dar la fel de bine au supraviețuit și meduzele și chiar gândacii de bucătărie. Ce m-a revoltat din nou pentru a „n” oară? Indiferența noastră, indignarea asta care ne ține maximum trei zile și moare, la fel cum se naște, în spatele monitorului.
Uitați de lume, sortiți să nu aibă vreo șansă vreodată. Copiii nimănui sunt aici. Se nasc, cresc și trăiesc într-o lume care îi vede, dar îi ignoră cu desăvârșire. În fond, nu e vina nimănui că bietele suflete s-au născut în familii năpăstuite de soartă, familii care la rândul lor n-au avut nicio șansă să iasă din rândul celor marginalizați, celor cu educație precară și celor cu risc crescut de sărăcie. Toți fac parte din statistici, sunt numere în rapoarte făcute mai din pix, mai din teren despre sărăcie și lipsa unei șanse reale. Și copiii? Ce vină au ei că s-au născut la locul și momentul nepotrivit?
Sâmbătă dimineața. Orașul pare un mic furnicar. În mașini sau pe jos, arădenii se îndreaptă care înspre piață, care înspre supermarketuri. Nimic deosebit, nimic care să te scoată din minți. Până când ajungi în zona unui liceu central. Aici începe nebunia. Cu zeci de metri înainte de liceu mașinile stau împietrite, parcă lipite cu smoală de asfalt. Nimeni nu se mișcă, toată lumea așteaptă. Din când în când se mai înaintează câte doi – trei metri, apoi din nou motoarele „torc” în gol și încep întrebările: O fi vreun accident? Poate pleacă copiii în excursie și o fi parcat vreun autocar? O fi blocată prima bandă de vreo lucrare? Nimic din toate astea.

România

MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbușit în România, la 4 km de graniță
O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Advertorial

Convocarea Adunării Generale Ordinare și Extraordinare a Acționarilor Lion Capital din data de 29/30 aprilie 2026

Mapamond

Ministrul de externe iranian: Iranul vrea să „reziste”, şi nu să „negocieze”
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.

România

Mirabela Grădinaru a discutat cu Marta Nawrocka despre educaţia copiilor în era inteligenţei artificiale
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.

Mapamond

Stephen Colbert va colabora la scrierea scenariului unui nou film din franciza „Stăpânul inelelor”
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.

Mapamond

Casa Albă dă asigurări că „discuțiile continuă” cu Iranul, dar că Trump este pregătit să „dezlănțuie infernul”
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.

România

Motorina ar putea scădea sub 9,50 lei/l: efectul măsurilor de criză anunțate de Guvern
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă. 3

Mapamond

Media: Iranul va deschide „un nou front” în Bab el-Mandeb în cazul unei invazii terestre americane
Iranul va deschide „un nou front”, în cazul unei invazii terestre americane, în Bab el-Mandeb, o strâmtoare crucială pentru traficul maritim mondial, legând Marea Roşie de Golful Aden, a avertizat miercuri o sursă militară citată de agenţia iraniană Tasnim, potrivit AFP. 1

Mapamond

Iranul examinează totuși propunerea americană de plan de pace, în pofida răspunsului inițial negativ, afirmă un oficial
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.