ARAD. Doar circa 200 de maramureşeni au participat la întâlnirea de Baia Mare a candidaţilor PDL pentru intararea în cursa pentru Cotroceni. De această dată, au fost prezenţi doar Falcă şi Predoiu, însoţiţi de Blaga.
ARAD. După ce marţi, Inspectoratul Geneal al Poliţiei Române a remis un comunicat de presă în care se anunţa faptul că la şefia IPJ Arad, a fost împuternicit pentru o perioadă de 6 luni, comisarul şef Ioan Tamaş, iar la scurt timp după comunicatul a fost retras de pe site-ul IGPR, iată că astăzi, IPJ Arad are alt şef.
ARAD. Un medic al Spitalului Clinic de Obstretrică și Ginecologie Arad a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad pentru luare de mită.
ARAD. Curtea de Apel Timişoara confirmă conflictul de interese pe care Jurnal arădean îl prezenta în luna octombrie a anului trecut. Instanţa a găsit-o vinovată pe inculpata Gabriela Ţârle şi a decis condamnarea fostei directoare a DSP la un an închisoare cu aplicarea art.81 C.p.
ARAD. Hand United Arad și CS Șoimii Lipova s-au duelat într-un meci de volei feminin din divizia cadetelor, lipovencele impunându-se cu scorul de 3-0 (25-17, 25-22, 25-22), obținând astfel primul succes al sezonului, după două înfrângeri în primele etape.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, după ce Guvernul a adoptat prima rectificare bugetară, că este bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale și „a abandonat șantajul cu blocarea rectificării”. El a mai susținut că a devenit un „modus operandi” al social-democraților să critice seara, la televizor, măsurile pe care miniștrii PSD le aprobă dimineața, în Guvern.
Local
În ședința de vineri a Guvernului României, executivul a eliberat din funcție 52 de prefecți și subprefecți, numind alții în locul lor. La Arad, Marius Sulincean a fost numit prefect, funcția de subprefect rămânând ocupată, momentan, de Toth Csaba.
2
Advertorial
Recolta de Toamnă vine cu un discount adițional! În plus, primești 5 plinuri de benzină din partea BAIC Carbenta Com!
România
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
1
Local
Peste 140 de participanţi din şapte ţări şi 25 de judeţe ale ţării au transformat staţiunea într-un centru al educaţiei şi sportului. Hotel Parc Moneasa a găzduit a III-a ediție a Conferinței Internaționale „Metode actuale de predare și pregătire în educație fizică și antrenament sportiv”.
România
Guvernul va prelungi, în reuniunea de vineri, cu încă trei luni, perioada de aplicare a măsurilor pentru limitarea majorărilor la prețul motorinei, a anunțat prim-ministrul Luca Niculescu.
România
Premierul Luca Niculescu a transmis vineri un mesaj de compasiune și respect pentru familiile victimelor și supraviețuitorii tragediei din Clubul Colectiv, subliniind că România mai are multe lucruri de făcut în domeniul sanitar, una dintre priorități fiind construirea unui centru modern pentru tratarea adulților cu arsuri grave, în București.
2