UPDATE: Unul dintre tinerii arestaţi preventiv pentru trafic de droguri face parte din trupa arădeană de hip-hop Kmikze. Potrivit unor surse, pe un perete din locuinţa sa, hip hoper-ul arădean avea atârnat steagul României pe care scria "nu călcaţi iarba, consumaţi-o".
Doi dintre cei trei tineri reţinuţi marţi seara de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad şi procurorii DIICOT Arad, au fost arestaţi preventiv pentru infracțiunea de trafic de droguri.
Trupe din opt ţări şi din 11 oraşe din România vor veni la Festivalul „Amifran”.
ARAD. Programul inițiat de către CS Municipal Arad, „Şi eu vreau să devin campion!”, a ajuns, miercuri, la Șc. Gim. „Nicolae Bălcescu”, din cartierul „A. Vlaicu”, elevii asistănd la lecțiile demonstrative ale specialiștilor de la cele 13 secții ale CSM.
ARAD. Comisia Judeţeană a Arbitrilor din cadrul AJF Arad, coordonată de Claudiu Tripa, anunţă lansarea unui nou curs de formare a arbitrilor, începând cu 11 noiembrie.
Arad. UTA pare să nu aibă liniște nici după victoria cu Gloria Bistrița. Am scris despre intențiile de a se pleca spre Motru încă de joi, cu oprire și antrenament la Băile Herculane.
Mapamond
Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează AFP.
Mapamond
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestații împotriva costului vieții în întreaga Franță, dintre care 200.000 la Paris, potrivit unei coaliții intersindicale a tineretului, un grup format din sindicate și asociații care reprezintă elevii de liceu și studenții, informează AFP.
Mapamond
Mii de manifestanți pentru dreptul la locuire au revenit sâmbătă într-una dintre piețele principale din Lisabona, intensificând presiunea asupra guvernului minoritar de centru-dreapta al Portugaliei pentru a renunța la un proiect de lege privind chiriile, despre care susțin că ar agrava criza accesibilității locuințelor din țară, transmite Reuters.
ARADON Sport local
Viitorul Arad și Progresul Pecica au câștigat, iar Unirea Sântana a remizat.
Local
Alertă în instituțiile din Arad: documente oficiale false, emise în Pakistan. Instituția Prefectului cere autorităților publice să efectueze verificări suplimentare, pentru a asigura veridicitatea documentelor.
Local
Tomberoanele din cimitire dădeau pe dinafară în seara de sâmbătă, lucru observat de Călin Bibarț în cadrul unuia dintre rondurile sale.
UT Arad
„Ca de fiecare dată, e un meci special, emoțiile sunt la un nivel mult mai ridicat, dar – în același timp – atașamentul oamenilor din Arad, a spectatorilor, a ultrașilor, mă fac să mă gândesc doar la victorie”.
Mapamond
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters.
România
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, spune că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism în contextul celor două drone care au pătruns neautorizat, sâmbătă, în spațiul aerian al României.