ARAD. Evenimentul a avut loc vineri, 7 iunie, la Galeria Delta. Expoziția va rămâne deschisă spre vizitare până în data de 21 iunie.
Pentru că cititorii noștri sunt „pe fază” la tot ce se întâmplă prin urbea noastră și ne trimit imagini sau filmulețe cu ce le atrage atenția vă prezentăm un astfel de material primit vineri, 7 iunie, pe adresa redacției.
Complexul Sportiv Gemi Sport a ieşit afară: un ştrand, cu trei bazine, a fost inaugurat vineri seara în Micălaca, zona 300.
Sfârșitul săptămânii ne-a adus o tristă veste. A plecat dintre noi scriitorul și publicistul Ioan Borșan, senior al presei arădene. Unul dintre cei mai longevivi ziariști, care a trudit cu demnitate și devotament, fără întrerupere, timp de peste patru decenii în slujba cititorului prin articolele publicate în presa scrisă arădeană.
BRAŞOV. În cadrul campaniei de promovare a fotbalului feminin în ţara noastră, proiect finanţat de UEFA, recent, la Braşov, a avut loc faza finală a proiectului „Fotbal în licee”.
Local
Cantități importante de precipitații s-au acumulat în județul Arad în ultimele 70 de ore. La Vărădia de Mureș s-au înregistrat 75 de litri pe metru pătrat, iar ploile vor continua și joi.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că jumătate din cele 6,4 miliarde de euro care ar trebui încasate din PNRR ar fi în pericol, iar dacă banii nu vor veni, va fi afectat deficitul bugetar, despre care „nu s-a spus tot”, astfel că șeful social-democraților vrea să afle dacă există facturi neplătite care nu au fost incluse la calculul fostului guvern.
Mapamond
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
2
Local
Zeci de elevi arădeni au participat, miercuri, la un „Prânz pe întuneric”, o experiență educațională inedită creată pentru a facilita înțelegerea proceselor senzorial-perceptive și dezvoltarea empatiei față de persoanele cu deficiențe de vedere.
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.