SHANGHAI. Reprezentativa de junioare a României, cu Bernadett Balint (CSM Arad) în rol de lider, a ocupat doar locul 9 la Campionatul Mondial din China.
ARAD. Au încercat să fure din boxele a două imobile de pe străzile Tudor Vladimirescu și Mețianu. Este vorba despre patru tineri, cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de furt calificat și violare de domiciliu.
ARAD. Opt echipe de baschet feminin reprezentând instituții de învățământ din municipiu au început, marți, lupta pentru titlul de campioană în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, ciclul gimnazial.
ARAD. Chiar dacă Tăriceanu neagă că ar fi cerut patru ministere în viitorul Cabinet Ponta, sursele vorbesc foarte insistent despre negocieri ţinute în secret.
ARAD. O delegaţie a Asociaţiei Noua Dreaptă Arad a sărbătorit Ziua Naţională la Sfântu Gheorghe, unde a participat la marşul naţionalist (Marşul Unirii) organizat de către conducerea centrală.
Local
E.S. Laura Aghilarre, ambasadorul Italiei în România, a avut o întâlnire cu conducerea Consiliului Județean Arad.
Local
Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Raionul Ungheni, din Republica Moldova, vizează un proiect cu fonduri europene.
Local
ARAD. Stocul de sânge de la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad este în regim de avarie, iar arădenii sunt îndemnați să meargă să doneze fluidul care salvează vieți.
Local
Sindicaliștii din Poliție susțin că programul de opt ore de lucru, după care funcționează posturile și birourile de Poliție din județul Arad, au dus la creșterea infracționalității.
România
AUR conduce în preferinţele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu un avans de aproximativ 20 de procente faţă de următoarele două partide clasate - PSD şi PNL, potrivit ediţiei a XIV-a a Barometrului INSCOP Research, realizat în perioada 1 - 7 septembrie.