M-am tot mirat când am văzut, în repetate rânduri, că unii cumpărători din supermarket-uri ţin marfa în braţe în loc să o pună într-un cărucior. Săptămâna trecută m-am dumirit de ce se întâmplă aşa.
Fostul ministru al Educaţiei ar fi fost împins de un bărbat. Chiar dacă nu a făcut plângere, poliţia anchetează incidentul.
Festivalul Naţional de Literatură „Dorel Sibii” și Tabăra Internaţională de Creaţie Literară a Tinerilor Scriitori.
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat un cetăţean român care dorea să introducă în ţară un pistol fără a poseda autorizaţiile necesare.
Un fermier din Peregu Mic strânge 18 tone/ha, de patru ori peste media economiei.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” Aradului mai au de așteptat până își vor afla adversarul.
Local
Drumul Național 7 a fost, vineri, ținta polițiștilor arădeni, care au depistat 83 de șoferi care au încălcat legea în doar patru ore.
Local
O femeie din Arad a fost condamnată la închisoare cu suspendare după ce a încercat să cumpere tăcerea unei fete de 12 ani care fusese violată.
Local
Prăznuirea Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea a adus la Arad șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Manifestările au cuprins slujbe la Catedrala Veche, sfințirea a două icoane la Facultatea de Teologie și lansarea a opt noi volume din colecția „Ilarion Felea – Opere complete”.
1
Local
Legea permite vânătorilor să împuște pisicile și câinii care ajung în fondurile de vânătoare. Cel puțin 12 mii de astfel de animale au fost „recoltate” în perioada 2022-2026, în județul Arad.
1
Advertorial
Eficientizare energetică pentru clădiri de aparamente din orașul Nădlac pentru 3 blocuri.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat vineri că nu ia în calcul să-și depună mandatul în niciun scenariu.
1
Mapamond
Ucraina a făcut apel vineri la comunitatea internațională să nu recunoască rezultatul alegerilor pentru Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) organizate de Moscova în teritoriile ucrainene ocupate de armata rusă, denunțând totodată politici de rusificare forțată și încercarea de a legitima cucerirea acestor zone, relatează EFE.
3