aradon.ro Web analytics


Niciun polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad nu a participat la perchezițiile care au vizat contrabanda cu țigări, iar asta arată gradul de încredere pe care mai marii Poliției Române îl au în Poliția arădeană, în oamenii care o conduc și în polițiști. Așa că polițiștii arădeni au fost dați la o parte, iar Inspectoratul General de Poliție s-a ocupat de tot, într-o acțiune cum nu a mai avut loc în județul Arad. Chiar și așa, Cosmin Mladin – cel despre care se spune că ar fi cel mai mare traficant de țigări de contrabandă din Arad - a fost de negăsit în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul lui, cel mai probabil fiind anunțat despre descinderi.

Local

Polițistul arădean Daniel Mercea, salvator în timpul liber 
„Colegul nostru a văzut-o pe femeia cu buzele vinete și în stare vizibil alterată, în timp ce clienții și personalul patiseriei încercau să înțeleagă ce se întâmplă. Fără ezitare, acesta a evaluat situația, a așezat-o la orizontală și a început manevrele de prim ajutor”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Advertorial

Credit Ipotecar: cum obții cea mai bună ofertă fără drumuri inutile la bănci?
Tot mai mulți români aleg să lucreze cu un broker de credite pentru a compara rapid ofertele băncilor, a economisi timp și a lua o decizie financiară sigură pe termen lung.

Advertorial

Cum să alegi dimensiunea și designul perfect pentru o hală metalică din oțel galvanizat
Planificarea unei hale metalice din oțel galvanizat implică decizii importante, care pot determina atât costurile, cât și modul în care vei folosi spațiul pe termen lung. Fie că vrei să construiești pentru producție, agricultură sau depozitare, alegerile făcute la început influențează eficiența zilnică și posibilitatea de extindere în viitor.

Advertorial

Tech4all – FIRST Tech Challenge, eveniment dedicat pasionaților de tehnologie, pe 31 ianuarie la Atrium Mall!
Atrium Mall găzduiește, pe 31 ianuarie, evenimentul Tech4all – FIRST Tech Challenge, o experiență interactivă dedicată roboticii, tehnologiei și inovației, adresată publicului de toate vârstele.

România

Nicușor Dan: Republica Moldova este un stat suveran, respectăm suveranitatea exprimată de opinia cetățenilor
Republica Moldova este un stat suveran, iar opinia cetățenilor săi va fi respectată de România, a afirmat, vineri, președintele Nicușor Dan, după ce a participat la Consiliul European informal de la Bruxelles. 2

România

Nicușor Dan: Statele Unite reprezintă un partener strategic esențial pentru securitatea României
Pentru România, Statele Unite ale Americii reprezintă un partener strategic esențial pentru securitatea țării și acționăm în consecință, a afirmat, vineri, președintele Nicușor Dan, după Consiliul European informal de la Bruxelles. 1

Mapamond

Kremlinul anunță o întâlnire ruso-americano-ucraineană pe teme de securitate vineri, în Emiratele Arabe Unite
Kremlinul a anunțat vineri o reuniune trilaterală cu reprezentanți ucraineni și americani în Emiratele Arabe Unite în aceeași zi, după o întâlnire considerată 'utilă' între președintele rus Vladimir Putin și emisarul american Steve Witkoff la Moscova, scriu Reuters și AFP.

Mapamond

Trump îi retrage invitația adresată lui Carney de a se alătura „Consiliului pentru Pace”
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că îi retrage invitația adresată premierului canadian Mark Carney de a se alătura „Consiliului pentru Pace”, notează AFP. 2

Advertorial

COFICAB anunță finalizarea proiectului finanțat prin PNRR privind noua capacitate de producție a energiei electrice din surse regenerabile
COFICAB Eastern Europe S.R.L. a organizat joi, 22 ianuarie 2026, la sediul fabricii din Arad, un eveniment în cadrul căruia a fost anunțată finalizarea implementării proiectului „Realizarea unei noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară - 0.999 MWp (999.02 kWp)”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență - PNRR, Pilonul I - Tranziția verde, Componenta C6 - Energie, Investiția I.1.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.