Locţiitorul unei secţii de votare din Cluj-Napoca a fost schimbat din funcţie după ce a fost prins sub influenţa alcoolului într-o toaletă.
Organizaţia Studenţilor Medicinişti din Cluj-Napoca va derula, între 10 şi 14 decembrie, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, campania "Donează sânge! Fii erou!".
Cu toate că judeţul Cluj nu s-a confruntat cu drumuri blocate sau închise din cauza zăpezii, probleme au existat mai ales în zonele de munte şi în unele comune. Zăpada care a căzut în ultimele două zile la Cluj a adus şi primele probleme autorităţilor locale şi judeţene.
Prezenţa la vot, la nivel judeţului Cluj, la alegerile parlamentare, la ora 14.00, a fost de 14,86 %, a anunţat, duminică, preşedintele Biroului Electoral Judeţean, Monica Trofin. Prezenţa la vot, la nivel naţional, în mediul urban, până la ora 14.00, a fost de 20,71 %. În mediul rural, prezenţa la vot, la ora 14.00, a fost de 20,36%.
Două secţii de votare din comuna clujeană Aluniş nu au înregistrat duminică, până la ora 10.00, niciun votant.
ARADON Sport local
ARAD. Lucrurile se complică, dacă putem spune așa, pentru echipele arădene din liga a III-a, care nu au constanță. Pierd și câștigă în meciuri consecutive, iar asta nu le poate aduce decât locuri călduțe pe la mijlocul clasamentului, asta în cel mai bun caz.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Doi sportivi ai Clubului Sportiv Combat Team Șiria, pregătiți de antrenorul Dorin Mãrgãrint, au obținut rezultate remarcabile în cadrul competiției Blood Fight League, desfășurată în oraşul de pe Bega.
Mapamond
Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în apropiere de coastele Bulgariei, relatează AFP.
Mapamond
Serbia votează duminică, în timp ce o mișcare de protest studențească de amploare încearcă să-l înlăture de la putere pe liderul populist Aleksandar Vucic, aflat la conducere de mult timp, aceasta reprezentând cea mai mare provocare la adresa regimului său din ultimul deceniu, relatează Reuters.
Advertorial
Investește inteligent în afacerea ta! Reduceri de până la 10.554 € + TVA! Afacerea ta merită un partener de încredere. Iar acum, să-l alegi este mai avantajos ca niciodată!
ARADON Sport local
Arădencele au obținut a patra victorie în LNBF, cu CSJ Teleorman Alexandria.
Local
Europarlamentarul arădean spune că România are nevoie de investiții în infrastructură și în oameni.
4
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că micile detalii au făcut diferența în meciul de la Mioveni.
2