aradon.ro Web analytics


ARAD. Prichindeii de la Grădiniţa PP „Căsuţa piticilor” Arad, s-au distrat ieri, 31 noiembrie, cum au ştiut mai bine în spiritul Halloweenului.
ARAD. Şi în acest an, sărbătoarea de Halloween a fost un prilej numai bun pentru elevii Şcolii Gimnaziale „Caius Iacob" din Arad de a organiza activităţi atractive, coordonate de prof. Mihaela Voştinar şi prof. Adina Matei, director, respectiv, director adjunct al şcolii.
ARAD. Vechea cetate a Aradului a fost plină ieri de vizitatori. De la copiii de grădiniță la liceeni, profesori sau arădeni curioși au venit astăzi să vadă ce ascunde cazarma militară.
  ARAD. Cupa „Micul Atlet” a fost un bun prilej pentru profesorii de specialitate să observe potențialul elevilor arădeni din ciclul gimnazial, iar pentru copiii participanți o posibilitate de a visa cu ochii deschiși la performanțele unor vedete perecum Gabriela Szabo sau Usain Bolt.
ARAD. Ana Ruxandra Cuc are 14 ani şi iubeşte dansul de mică, în clasa a treia începând şi primele cursuri, la Palatul Copiilor. În timp, a îmbinat plăcerea cu ambiţia şi cu multă muncă, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Local

Premierea excelenţei în medicină
Gala a reprezentat o formă de recunoștință pentru medicii care au format generații.

Local

Trei săptămâni de zboruri pe Aeroportul Arad
Aeroportul Arad preia zborurile de la Timișoara. Wizz Air, TAROM și HiSky vor opera curse de pe aeroportul arădean, începând de luni dimineață.

Mapamond

Alegeri prezidențiale Bulgaria: O cursă strânsă pe fondul tensiunilor privind atacurile asupra navelor din Marea Neagră
Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează AFP.

Mapamond

Proteste vizând costul vieții în Franța: Aproape 500.000 de participanți (organizatori)
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestații împotriva costului vieții în întreaga Franță, dintre care 200.000 la Paris, potrivit unei coaliții intersindicale a tineretului, un grup format din sindicate și asociații care reprezintă elevii de liceu și studenții, informează AFP.

Mapamond

Portugalia - Manifestanții pentru dreptul la locuire revin în centrul capitalei
Mii de manifestanți pentru dreptul la locuire au revenit sâmbătă într-una dintre piețele principale din Lisabona, intensificând presiunea asupra guvernului minoritar de centru-dreapta al Portugaliei pentru a renunța la un proiect de lege privind chiriile, despre care susțin că ar agrava criza accesibilității locuințelor din țară, transmite Reuters.

ARADON Sport local

Etapă fără înfrângere pentru echipele arădene!
Viitorul Arad și Progresul Pecica au câștigat, iar Unirea Sântana a remizat.

Local

Alertați de actele false din Pakistan
Alertă în instituțiile din Arad: documente oficiale false, emise în Pakistan. Instituția Prefectului cere autorităților publice să efectueze verificări suplimentare, pentru a asigura veridicitatea documentelor. 3

Local

Primarul i-a întors la muncă
Tomberoanele din cimitire dădeau pe dinafară în seara de sâmbătă, lucru observat de Călin Bibarț în cadrul unuia dintre rondurile sale. 3

UT Arad

Mihalcea, contra echipei sale de suflet! Dinamo - UTA, în această seară
„Ca de fiecare dată, e un meci special, emoțiile sunt la un nivel mult mai ridicat, dar – în același timp – atașamentul oamenilor din Arad, a spectatorilor, a ultrașilor, mă fac să mă gândesc doar la victorie”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.