Ultima etapă din Liga I la fotbal înaintea meciului Ungaria – România (6 septembrie) din preliminariile CE Franţa 2016, poate fi urmărită de iubitorii sportului rege pe DigiSport, DolceSport şi Look TV.
Vreo 300 de iubitori ai fotbalului au asistat, marţi după-amiază, la Ineu, la al doilea derby judeţean al sezonului în actuala ediţie a Cupei României.
Formații oficiale: CSM Lugoj: Rusu - Miculescu, Loga, Buliga, Mânecan, Ardelean - Precupanu, Vlădia, Poiană, Dobricean - Stoichescu. UTA: Anca Trip - Polgar, Botiș, Filaret, Burlă - Strătilă, Chindriș, Jorza, Hlistei - Man - Curtuiuș.
Cupa României îşi continuă, imperturbabil, drumul spre fazele superioare. Am ajuns la turul 4, acolo unde au pătruns şi echipele arădene de liga secundă. Una dintre ele, Şoimii Pâncota, va da piept cu o altă reprezentantă a judeţului nostru (mâine, la ora 17.30, pe stadionul „Central”), CS Ineu, care a trecut deja prin „furcile caudine” ale competiţiei KO.
Local
Gala a reprezentat o formă de recunoștință pentru medicii care au format generații.
Local
Aeroportul Arad preia zborurile de la Timișoara. Wizz Air, TAROM și HiSky vor opera curse de pe aeroportul arădean, începând de luni dimineață.
Mapamond
Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează AFP.
Mapamond
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestații împotriva costului vieții în întreaga Franță, dintre care 200.000 la Paris, potrivit unei coaliții intersindicale a tineretului, un grup format din sindicate și asociații care reprezintă elevii de liceu și studenții, informează AFP.
Mapamond
Mii de manifestanți pentru dreptul la locuire au revenit sâmbătă într-una dintre piețele principale din Lisabona, intensificând presiunea asupra guvernului minoritar de centru-dreapta al Portugaliei pentru a renunța la un proiect de lege privind chiriile, despre care susțin că ar agrava criza accesibilității locuințelor din țară, transmite Reuters.
ARADON Sport local
Viitorul Arad și Progresul Pecica au câștigat, iar Unirea Sântana a remizat.
Local
Alertă în instituțiile din Arad: documente oficiale false, emise în Pakistan. Instituția Prefectului cere autorităților publice să efectueze verificări suplimentare, pentru a asigura veridicitatea documentelor.
3
Local
Tomberoanele din cimitire dădeau pe dinafară în seara de sâmbătă, lucru observat de Călin Bibarț în cadrul unuia dintre rondurile sale.
3
UT Arad
„Ca de fiecare dată, e un meci special, emoțiile sunt la un nivel mult mai ridicat, dar – în același timp – atașamentul oamenilor din Arad, a spectatorilor, a ultrașilor, mă fac să mă gândesc doar la victorie”.