ARAD. Reunirea lotului echipei UTA a avut loc azi după-amiază, dar la Arad nu au ajuns câțiva jucători importanți. Iar asta, din cauza pandemiei, care a făcut ca biletele de avion să se găsească mai greu. Așa stând lucrurile, jucătorii străini care sunt departe de România nu au mai ajuns la prima „mișcare” a anului.
Mapamond
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să forţeze ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP.
Mapamond
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens, relatează AFP.
Ştiri sportive
Comitetul Executiv al UEFA a autorizat cele 24 de echipe calificate la EURO 2024, turneu care va fi găzduit de Germania, să aibă loturi de 23-26 de jucători, a anunţat AFP, vineri, citând o sursă apropiată de această propunere.
România
Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, a anunţat vineri că operaţiunile de umplere a surpării de pe strada 23 August au fost finalizate, urmând a fi executate operaţiuni de compactare a umpluturii.
Local
Unul dintre șoferii implicați în accidentul petrecut pe podul dintre Calea Iuliu Maniu și Calea Radnei avea dreptul de a conduce suspendat.
Local
Sute de credincioși au refăcut, în Vinerea Mare, pe 3 mai 2024, Drumul Crucii, la cea mai veche mănăstire ortodoxă cu viață monahală neîntreruptă din România - Hodoș-Bodrog.
2