Definiţia aparţine părintelui Cleopa, duhovnicul Mănăstirii Gai. El simte nevoia să-şi atenţioneze enoriaşii.
Obştea sfintei mănăstiri Hodoş-Bodrog a avut deosebita bucurie de a-l avea în mijlocul lor pe ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
RADNA. Zece mii de credincioşi sunt aşteptaţi sâmbătă la Mănăstirea franciscană Radna care poartă hramul Maicii Domnului.
BODROG. Milenara vatră monahală din Vestul ţării, Sfânta Mănăstire Hodoş-Bodrog, a constituit din totdeauna pentru spaţiul românesc un reper de neînlocuit, un bastion al credinţei ortodoxe şi al limbii româneşti, un act de identitate pentru românii din aceste părţi.
Secretarul de stat din ministerul federal german de interne, Christoph Bergner, a vizitat ieri unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj romano-catolic din România, Basilica Papală Maria Radna. A fost însoţit de consulul Germaniei la Timişoara, Klaus Christian Olasz, şi a fost primit de preotul paroh al mănăstririi, Andrei Reinholz.
ARADON Sport local
ARAD. Lucrurile se complică, dacă putem spune așa, pentru echipele arădene din liga a III-a, care nu au constanță. Pierd și câștigă în meciuri consecutive, iar asta nu le poate aduce decât locuri călduțe pe la mijlocul clasamentului, asta în cel mai bun caz.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Doi sportivi ai Clubului Sportiv Combat Team Șiria, pregătiți de antrenorul Dorin Mãrgãrint, au obținut rezultate remarcabile în cadrul competiției Blood Fight League, desfășurată în oraşul de pe Bega.
Mapamond
Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în apropiere de coastele Bulgariei, relatează AFP.
Mapamond
Serbia votează duminică, în timp ce o mișcare de protest studențească de amploare încearcă să-l înlăture de la putere pe liderul populist Aleksandar Vucic, aflat la conducere de mult timp, aceasta reprezentând cea mai mare provocare la adresa regimului său din ultimul deceniu, relatează Reuters.
Advertorial
Investește inteligent în afacerea ta! Reduceri de până la 10.554 € + TVA! Afacerea ta merită un partener de încredere. Iar acum, să-l alegi este mai avantajos ca niciodată!
ARADON Sport local
Arădencele au obținut a patra victorie în LNBF, cu CSJ Teleorman Alexandria.
Local
Europarlamentarul arădean spune că România are nevoie de investiții în infrastructură și în oameni.
4
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că micile detalii au făcut diferența în meciul de la Mioveni.
2