Alianţa PDL-PSD, scârţâie din toate
încheieturile. Cele două formaţiuni n-au
reuşit nici până acum să-şi
împartă funcţiile şi să-şi
numească oamenii care să le ocupe, atât la
nivel central cât în plan local. Cum fiecare
vine cu ambiţiile şi clientela sa numeroasă,
e greu de ajuns la un consens.
Traian Băsescu s-a dus în mijlocul maghiarimii,
la Covasna, ca să mai repete o dată ceea ce a
spus la Budapesta: „Autonomie teritorială,
niciodată”! Şi nu a trecut decât o
săptămână de când şeful
statului a fost huiduit, la Sfântul Gheorghe,
în cadrul unui miting autonomist, pentru
declaraţia amintită. Sâmbătă,
Băsescu a dezvoltat şi a întărit cele
spuse la Budapesta.
Oripilante, imaginile cu Marian Cozma găsindu-şi
sfârşitul în cuţitele acelor
criminali fioroşi, cu capetele rase şi cu
lanţuri cât să ţii legat în ele
un câine, în jurul cefei lor groase. Cât
de uşor se poate trece de la viaţă la
moarte! Bestii, nu oameni, sunt cei care pot să
sfredelească într-un om, cu cuţitul, cu
uşurinţa cu care a-i scutura pe cineva de o
scamă.
Viaţa politică arădeană
„fierbe”. La foc mic şi pentru lucruri
mărunte. Sigur, mărunte pentru
cetăţean, dar utile şi arzătoare pentru
o mână de oameni politici şi pentru
clientela acestora.
Pe cât de puternică părea să fie
coaliţia guvernamentală, pe atât de slab,
de diletant ni se arată Cabinetul Boc. Măsurile
anticriză sunt anemice.
România
Hidroelectrica, cel mai mare producător și furnizor de energie electrică din România, majorează prețul pentru populație cu aproximativ 13%, pe fondul problemelor provocate de secetă și al scumpirilor din piață.
1
România
Premierul interimar Ilie Bolojan le-a transmis, luni, un mesaj elevilor care încep noul an școlar, urându-le succes și rezultate pe măsura muncii lor. Premierul a subliniat că începutul anului școlar are loc în contextul finalizării unuia dintre cele mai mari programe de investiții în educație, în valoare de peste 2,5 miliarde de euro, bani proveniți din PNRR, bugetele locale și bugetul național.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a sugerat, duminică, ca statul New Mexico să fie redenumit New America după sugestii similare care au vizat un lac, o strâmtoare și un golf, demers perceput mai degrabă ca o distragere a atenției populației de la subiectele nepopulare din prezent, transmite luni AFP.
România
Consiliul Suprem de Apărare a Țării se va reuni în ședință luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.
ARADON opinii
Ghidul liberal de subminare prin birocrație cetățenească și iluzii de campanie pe spatele arădenilor. Trăiască partidul!
3
Mapamond
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat duminică detașat alegerile în landul estic Saxonia-Anhalt, obținând cel puțin 44% din voturi conform sondajelor la ieșire de la urne, procent care-l apropie de majoritatea absolută ce ar putea să o obțină după redistribuirea voturilor date partidelor care nu ar trece pragul electoral de 5%, relatează agențiile AFP și EFE.
1
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, după întâlnirea avută la Kiev cu emisarii președintelui american, Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, că în pofida evaluării pozitive a discuțiilor cu aceștia, se pare că războiul cu Rusia va continua și iarna care vine, consemnează agențiile AFP și EFE.
4
Mapamond
Întâlnirea dintre președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și emisarii președintelui american, Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, care au venit duminică pentru prima dată la Kiev, după ce au fost mai întâi la Moscova în ziua precedentă pentru a reactiva negocierile menite să încheie războiul ruso-ucrainean, s-a încheiat după aproximativ trei ore, aparent fără progrese, transmit agențiile Reuters și EFE.
1