Conform sondajului de opinie al BCS (Biroul pentru
Cercetări Sociale), realizat între 15-19
octombrie şi finanţat de compania americană
March Copsey & Associates Inc., din Washington, pe
primul loc în opţiunile bucureştenilor se
află, la egalitate perfectă, Crin Antonescu
şi Traian Băsescu, cu 31,2 la sută din
voturi!
Nu cred că există suporter utist care să se
fi declarat nemulţumit de remiza obţinută de
favoriţi pe terenul unei grupări cu
pretenţii, U Cluj, care nu şi-a ascuns
niciodată obiectivul de a reveni pe prima scenă a
fotbalului românesc.
Nu tânjiţi după normalitate? După o zi
în care, deschizând ziarul sau televizorul,
să nu vă crească adrenelina, de atâta
încrâncenare care vă agresează? Eu,
da. Sper să apucăm ziua în care viaţa
noastră va fi normală. Plictisitor de
normală.
Majoritatea constituită în Parlament, în
urma demiterii Cabinetului Boc 2, anunţă o
schimbare radicală pe scena politică. Se
naşte o forţă care poate fi benefică
pentru atât de aşteptata schimbare, în
bine, a societăţii româneşti în
ansamblu.
Crin Antonescu îl acuză pe Traian Băsescu
pentru că i-ar fi furat sloganul electoral
„România bunului simţ”. Staff-ul
electoral al preşedintelui în exerciţiu
pretinde că testează acest slogan de campanie de
vreo două săptămâni.
România
Consiliul Politic Național al PSD a decis luni să nu susțină Guvernul Siegfried Mureșan.
Advertorial
Marți, 29 septembrie, ziua lui Ciprian de la Calla se transformă într-o zi a cadourilor pentru clienți. În toate magazinele Calla, fiecare cumpărătură de minimum 100 de lei îți dă dreptul să extragi un bilețel din urna aniversară. Iar aici apare surpriza: toate bilețelele sunt câștigătoare si contin produse ZVÂC!
Local
Timp de o lună, din 5/6 octombrie până în 4/5 noiembrie 2026, două trenuri care circulă pe ruta București-Nord – Arad și retur vor fi anulate.
Local
Erasmus+ deschide noi oportunități pentru elevii și profesorii de la „Adam Müller Guttenbrunn”.
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță Județean intervin, luni dimineață, în zona CET, unde o persoană a fost lovită de tren.
Mapamond
Extrema dreaptă franceză a dat o lovitură puternică duminică la alegerile senatoriale, obținând 15 locuri în camera superioară și mărindu-și de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puțin de șapte luni înainte de alegerile prezidențiale, transmite AFP.
2