aradon.ro Web analytics


Cei mai mulţi dintre români (70%) achiziţionează aparate electrocasnice noi atunci când cele vechi se strică, în timp ce 31% declară că le cumpără atunci când descoperă promoţii avantajoase, iar 17% deoarece îşi doresc dotarea casei cu tehnologii noi, arată cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research.
Reprezentanţii Federaţiei Coaliţia Natura 2000 solicită retragerea propunerii privind introducerea cotelor de vânătoare la urs, pe motiv că acest proiect nu rezolvă problema conflictelor cu animalele sălbatice, ci „dă undă verde” străinilor să reia vânarea pentru trofee în ţara noastră, potrivit unui comunicat al acestei federaţii transmis, luni, AGERPRES.

România

Peste 4000 de persoane s-au adunat în Oradea la mitingul de susținere a premierului Bolojan. Câteva sute și în Capitală
La apelul de susținere pentru premierul Ilie Bolojan, în Piața Unirii din Oradea s-au adunat aproximativ 4.000 de bihoreni. Câteva sute de persoane s-au adunat duminică, în București, pentru a-și manifesta susținerea pentru premierul Ilie Bolojan.

UT Arad

Ce a spus Mihalcea după ce UTA a fost egalată în min. 90+7

UT Arad

UTA, egalată în prelungiri la Ploiești!
Tânărul Ciubăncan a „comis-o” când toată lumea aștepta finalul meciului.

România

Statul ar putea acoperi costul scutecelor pentru pacienți imobilizați
Un proiect de lege semnat de zeci de parlamentari propune o schimbare semnificativă în sistemul de sănătate: decontarea, în mare parte, a scutecelor pentru adulți.

ARADON Sport local

Gurahonţ merge la finala ONSŞ la oină

ARADON Sport local

Fotbal - Liga 3, etapa 5

ARADON Sport local

Utistul Burchardt, decisiv pentru junii tricolori

ARADON Sport local

Continuă duelul Vinga – Felnac în Liga 4

ARADON Sport local

Viitorul, aceeași poveste! Sântana face un punct

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.