ARAD. Din cadrul săptămânii „Şcoala altfel” nu putea lipsi nici Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. „Spre bucuria noastră -ne-a declarat Mihaela Balint, responsabil PR la TCIS Arad - în fiecare zi sute de elevi sunt oaspeţii noştri, ei participând la reprezentaţiile organizate special pentru ei. Astfel, în fiecare zi a acestei săptămâni au loc câte două sau chiar trei reprezentaţii, una după alta, diriginţii şcolilor şi liceelor din Arad manifestându-şi cu săptămâni în urmă dorinţa de-a le oferi elevilor întâlniri speciale cu arta teatrală” .
Aradul găzduieşte, începând de luni, Festivalul Inter-regional de Teatru „Teatrix”.
ARAD. Teatrul Clasic „Ioan Slavici” vă aşteaptă duminică, 31 martie, ora 19, la spectacolul cu piesa „Căsătoria”, de N. V. Gogol, în regia lui Laurian Oniga.
ARAD. Sâmbătă seara, sunteţi aşteptaţi în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” ca să vedeţi sau să revedeţi „Tartuffe”, de Moliere. Spectacolul a fost pus în scenă de regizorul Dan Vasile, decorul este realizat de Laurian Popa iar costumele poartă marca Luminiţa Penişoară.
România
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri în calitate de martor la DNA Iași în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria.
UT Arad
Meciul a fost liniștit, însă utistul Ouaneh a ieșit accidentat. Dolny a marcat în propria poartă.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după ce scumpirile din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare. El spune că viitorului Guvern îi va fi greu să mențină veniturile plafonate.
1
Local
Sectorul industrial din judeţul Arad a înregistrat un recul de 19,8% în primele şapte luni ale anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie marcată de scăderea comenzilor din fabrici şi de reducerea cifrei de afaceri, arată datele centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică în Buletinul Statistic Lunar.
3