Spectacolele ce sunt prezentate elevilor au fost selectate împreună cu profesorii diriginţi, iar pe parcursul săptămânii elevii pot viziona spectacolele „Apropos, aţi chemat pompierii?“ de Liana Didilescu (one-man-show Zoltan Lovas), „Cerere în căsătorie”, după A. P. Cehov (regia Florin Covalciuc) şi „Năpasta” de I. L. Caragiale (regia Valentin Voicilă).
"Scoala altfel" la teatru
ARAD. Din cadrul săptămânii „Şcoala altfel” nu putea lipsi nici Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. „Spre bucuria noastră -ne-a declarat Mihaela Balint, responsabil PR la TCIS Arad - în fiecare zi sute de elevi sunt oaspeţii noştri, ei participând la reprezentaţiile organizate special pentru ei. Astfel, în fiecare zi a acestei săptămâni au loc câte două sau chiar trei reprezentaţii, una după alta, diriginţii şcolilor şi liceelor din Arad manifestându-şi cu săptămâni în urmă dorinţa de-a le oferi elevilor întâlniri speciale cu arta teatrală” .
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
1
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Local
ARAD. Deşi am avut parte de câteva zile destul de friguroase în această toamnă, caloriferele din casele celor care se încălzesc de la CET au rămas reci până acum.
Advertorial
Pregătește-te pentru sezonul rece cu un Ford care îți oferă confort, tehnologie și plăcerea de a conduce! De Black Friday, Ford Puma și Ford Kuga vin cu oferte speciale, avantaje care fac diferența și beneficii care îți încălzesc iarna.
Local
Un centru multifuncțional, care va include spații administrative și de locuire în regim intern, este propus pe un teren de peste 7.000 de metri pătrați din municipiul Arad. Investiția aparține Fundației Creștine R.C.E. Speranța Copiilor.
Local
Peste 300 de obiecte care spun povestea cultivării viței de vie și a producerii vinului sunt reunite într-un muzeu inedit, înființat la Pâncota de preotul pensionar Petru Dărău. Colecția, adunată de-a lungul mai multor decenii, poate fi admirată într-o clădire cu o istorie strâns legată de tradiția viticolă a zonei.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!