Sâmbătă în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Aron Cotruș” (Gen. 13), echipa UVVG ProVolei Arad a întâlnit, în cadrul rundei a doua a Diviziei A2, formația ACS Volei Club Zalău 2015, o grupare cu „jucători experimentați care anul trecut a mers până aproape de turneul de calificare în prima ligă”, după cum remarcă președintele clubului arădean Radu Sabău.
Pe plaja Briza din Mamaia s-a desfășurat, recent, al doilea turneu de volei pe plajă din cadrul Campionatului Național, Briza Open 2017. Au participat 12 echipe feminine, perechea Amalia Șandru - Diana Telian (UVVG Provolei Arad) fiind învinsă doar în finala competiției, de către Marina Cojocaru și Adriana Vîlcu (SCM Craiova).
UVVG ProVolei Arad, club apărut acum 11 ani în peisajul sportului arădean, a organizat Gala Laureaţilor 2016. Profesorul Radu Sabău, președintele clubului, şi principalul său colaborator, antrenorul Marius Mascovits, au fost amfitrionii galei, răsplătind cu cadouri, diplome și premii pe cei mai buni sportivi ai clubului, dar și oameni care au fost alături de activitatea clubului.
Evenimente
Este titlul volumului a cărui lansare va fi găzduită de Grădina de Lectură a Bibliotecii Județene luni, 20 mai 2024.
Evenimente
Muzica folk va răsuna, weekendul viitor, pe malul Mureşului, la Port Arthur.
Evenimente
Cea de-a XII-a ediţie a evenimentului va avea loc duminică, 19 mai, punctul de atracţie fiind spectacolul „Magic Show”.
Evenimente
Pe 18 mai, Utvinișul va găzdui o nouă ediție a evenimentului „Folk-Joc”, ce va aduce muzică folk și activități pentru cei mici.
Local
Un minor și un tânăr de 22 de ani au fost prinși de polițiști și arestați preventiv pentru 30 de zile după ce au furat mai multe scule.
Local
Din fericire nu s-au înregistrat victime și nici pagube materiale semnificative. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
Lifestyle
Un tablou pe pânză al pictorului impresionist francez Claude Monet a fost vândut miercuri seară cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitaţie organizată la New York, a anunţat casa Sotheby's, relatează AFP.
Mapamond
Premierul slovac Robert Fico este încă în stare gravă după ce miercuri a fost împuşcat de cinci ori şi a suferit o intervenţie chirurgicală de urgenţă timp de câteva ore, a relatat joi presa locală, care citează surse din spitalul în care este internat şeful executivului de la Bratislava, transmite EFE.
Mapamond
Potrivit AFP, asociațiile europene ale consumatorilor au anunțat joi, 16 mai, că au depus o plângere împotriva platformei de comerț online Temu, acuzând-o că manipulează utilizatorii și încalcă mai multe prevederi ale regulamentului UE privind comerțul online.