Sintagma s-a impus chiar în timpul zgomotoasei campanii electorale din această toamnă, când Angela Merkel şi-a anunţat candidatura în numele dreptei din Germania. Cel puţin până acum, substantivul ,,cancelar nu avea formă de feminin.
Acum câteva decenii, o femeie aflată în fruntea guvernului german ar fi fost numită cancelarul federal, se spune într-un comentariu al societăţii academice. Oamenii de ştiinţă au avut o dovadă cât se poate de practică şi de concludentă că realitatea poate modifica de la o zi la alta limbajul.
Locul doi în materie de expresii ciudate din punct de vedere ligvistic este un titlu din cotidianul popular Bild, din 20 aprilie.
Ziarul alesese drept titlu pentru un comentariu referitor la alegerea cardinalului german Joseph Ratzinger ca Papă următoarea formulă: Suntem Papă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!