Forţele Armate Revoluţionare Columbiene au atacat un autocar plin cu civili pe o autostradă situată lângă Puerto Rico. Nouă pasageri au murit şi alţi unsprezece au fost grav răniţi.
Premierul palestinian desemnat, Ismail Hanyeh, a declarat că mişcarea Hamas este gata să recunoască Israelul, dacă acesta le va garanta palestinienilor drepturi depline şi un stat care să includă atât Cisiordania, cât şi Ierusalimul de Est.
Ramura din Arabia Saudită a reţelei teroriste al-Qaida a anunţat, în urma atentatului eşuat de vineri asupra rafinăriei de la Abqaiq, că va organiza şi mai multe atacuri în această ţară, conform unui comunicat publicat pe Internet.
Autorităţile din Hong Kong au interzis importurile de carne de pasăre din Franţa, după ce în această ţară s-a confirmat prezenţa virusului H5N1 al gripei aviare.
Un tribunal australian a pronunţat o condamnare pentru un bărbat, în vârstă de 32 de ani, vinovat că a primit 3.500 de dolari şi un bilet de avion din partea grupării Al-Qaeda.
Incidente violente au izbucnit în timpul unei manifestaţii neonaziste, organizate într-un cartier din Orlando, SUA. Poliţiştii au arestat 17 persoane. Totul a început când 30 de demonstranţi, membri ai Mişcării Naţional-Socialiste au atacat forţele de ordine.
Profitând de prima zi a carnavalului din Rio de Janeiro, un grup de hoţi profesionişti a reuşit să sustragă patru dintre cele mai valoroase tablouri ale muzeului Santa Teresa. Valoarea totală a picturilor furate se ridică la 50 de milioane de dolari.
La Rio de Janeiro a început marea petrecere! Culoare, tobe şi, mai ales, samba sunt ingredientele obligatorii ale celui mai fierbinte eveniment al anului, carnavalul. Regele Momo, personaj desemnat anual prin înmânarea cheii simbolice a oraşului, este cel care conduce distracţia.
Premierul israelian Ariel Sharon, în comă profundă de la începutul lunii ianuarie, împlineşte astăzi 78 de ani. Presa de la Ierusalim scrie că familia şi prietenii apropiaţi îl vor vizita la spital şi îl vor veghea pe rând.
Şi pe plan internaţional se simte teama faţă de declanşarea unei pandemii de gripă aviară. Autorităţile de la Hong Kong au dispus suspendarea importurilor de carne de pasăre din Franţa, după confirmarea prezenţei virusului H5N1 la o fermă din Ain, din estul ţării.
Local
Aeroportul Arad preia zborurile de la Timișoara. Wizz Air, TAROM și HiSky vor opera curse de pe aeroportul arădean, începând de luni dimineață.
Mapamond
Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează AFP.
Mapamond
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestații împotriva costului vieții în întreaga Franță, dintre care 200.000 la Paris, potrivit unei coaliții intersindicale a tineretului, un grup format din sindicate și asociații care reprezintă elevii de liceu și studenții, informează AFP.
4
Mapamond
Mii de manifestanți pentru dreptul la locuire au revenit sâmbătă într-una dintre piețele principale din Lisabona, intensificând presiunea asupra guvernului minoritar de centru-dreapta al Portugaliei pentru a renunța la un proiect de lege privind chiriile, despre care susțin că ar agrava criza accesibilității locuințelor din țară, transmite Reuters.
ARADON Sport local
Viitorul Arad și Progresul Pecica au câștigat, iar Unirea Sântana a remizat.
Local
Alertă în instituțiile din Arad: documente oficiale false, emise în Pakistan. Instituția Prefectului cere autorităților publice să efectueze verificări suplimentare, pentru a asigura veridicitatea documentelor.
7
Local
Tomberoanele din cimitire dădeau pe dinafară în seara de sâmbătă, lucru observat de Călin Bibarț în cadrul unuia dintre rondurile sale.
3
UT Arad
„Ca de fiecare dată, e un meci special, emoțiile sunt la un nivel mult mai ridicat, dar – în același timp – atașamentul oamenilor din Arad, a spectatorilor, a ultrașilor, mă fac să mă gândesc doar la victorie”.