aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Mapamond
Premiile Oscar 2026: „One Battle After Another”, desemnat cel mai bun film

Premiile Oscar 2026: „One Battle After Another”, desemnat cel mai bun film

la 16 March 2026 13:13

Premiile Oscar 2026: „One Battle After Another”, desemnat cel mai bun film

Foto: EPA/Chris Torres
16 March 2026 13:13
Thrillerul 'One Battle After Another' a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film, obținând în total șase trofee la gala desfășurată duminică seara (luni dimineața ora României).
Thrillerul 'One Battle After Another' a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film, obținând în total șase trofee la gala desfășurată duminică seara (luni dimineața ora României).

Trimite articolul

X

‘Sinners’, care avusese cele mai multe nominalizări, a încheiat seara cu patru premii, între care trofeul pentru cel mai bun actor, câștigat de Michael B. Jordan, care a interpretat dublul rol al fraților gemeni Smoke și Stack.

Saga regizată de Paul Thomas Anderson despre revoluționari politici a câștigat șase premii în cadrul ceremoniei, printre acestea numărându-se trofeul pentru cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu adaptat și cel mai bun actor în rol secundar, pentru Sean Penn, notează DPA/PA Media.

FOTO: EPA/Chris Torres

Michael B. Jordan a fost desemnat cel mai bun actor pentru dublul rolul din pelicula ‘Sinners’. La primirea trofeului, el a adus un omagiu foștilor câștigători de culoare ai premiilor Oscar.

FOTO: EPA/Jill Connelly

Vedeta irlandeză Jessie Buckley, care a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță pentru jocul său actoricesc din ‘Hamnet’, în rolul soției lui William Shakespeare, Agnes Hathaway – cunoscută istoric sub numele de Anne – a dedicat premiul ‘frumosului haos din inima unei mame’, într-un discurs emoționant.

FOTO: EPA/Jill Connelly

De asemenea, Buckley a dezvăluit numele fiicei sale de opt luni, spunând că micuța Isla probabil dormea în acel moment și nu era conștientă de ceea ce se întâmpla, ‘visând la lapte’. Ea i-a transmis soțului său, Freddie Sorensen: ‘Vreau să mai am 20.000 de copii cu tine’ și le-a mulțumit regizoarei Chloe Zhao și scriitoarei Maggie O’Farrell pentru că ‘mi-au permis s-o cunosc pe această femeie strălucitoare și să pornesc într-o călătorie pentru a înțelege puterea iubirii unei mame’.

 

‘Astăzi (duminică, n.r.) este Ziua Mamei în Marea Britanie, așa că aș dori să dedic acest premiu frumosului haos din inima unei mame. Toți provenim dintr-un neam de femei care continuă să creeze în pofida tuturor sorților – vă mulțumesc că m-ați recunoscut în acest rol’, a adăugat actrița.

Michael B. Jordan a câștigat premiul pentru cel mai bun actor pentru interpretarea sa din filmul lui Ryan Coogler, filmul cu vampiri ‘Sinners’, recompensat cu patru trofee, inclusiv cel pentru cel mai bun scenariu original și cea mai bună coloană sonoră.

El a declarat: ‘Mă aflu aici datorită celor care m-au precedat’, menționându-i pe Sidney Poitier, Denzel Washington, Halle Berry, Jamie Foxx, Forest Whittaker și Will Smith.

Anterior, în cadrul galei de premiere, Sean Penn a câștigat al treilea Oscar din cariera sa. Actorul nu a fost, însă, prezent la ceremonie pentru a-și ridica premiul. El a fost recompensat cu distincția acordată celui mai bun actor în rol secundar, pentru rolul militarului rasist Lockjaw din ‘One Battle After Another’.

El l-a învins astfel atât pe colegul său de platou Benicio del Toro, cât și pe vedeta din ‘Sinners’, Delroy Lindo, pe Stellan Skarsgard din ‘Sentimental Value’ și pe Jacob Elordi din ‘Frankenstein’.

Penn a câștigat anterior două Oscaruri, pentru rolurile sale din filmele ‘Mystic River’ și ‘Milk’.

Kieran Culkin, care a câștigat premiul la această categorie anul trecut pentru rolul din ‘A Real Pain’, a anunțat victoria lui Penn adăugând: ‘Sean Penn nu a putut fi prezent în această seară, sau poate nu a vrut, așa că voi accepta eu premiul în numele lui’.

Sean Penn a lipsit, de asemenea, de la ceremoniile BAFTA și Actor Awards, unde a triumfat, de asemenea. El a participat, însă, la Globurile de Aur, unde a fost învins de Skarsgard la această categorie.

Amy Madigan a câștigat primul Oscar acordat în cadrul ceremoniei din 2026 și i-a adus un omagiu soțului ei, Ed Harris, la primirea trofeului. Vedeta din ‘Field Of Dreams’ a obținut premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea terifiantă a mătușii Gladys din filmul de groază ‘Weapons’.

FOTO: EPA/Jill Connelly

Referindu-se la soțul ei, împreună cu care trăiește de peste 40 de ani, ea a declarat: ‘Cel mai important este dragul meu Ed, care a fost alături de mine dintotdeauna, și asta înseamnă o perioadă foarte lungă, iar nimic din toate acestea n-ar avea vreo semnificație dacă el n-ar fi fost alături de mine’. Ea a adăugat: ‘Mulțumesc, sunt copleșită’.

Un moment dramatic a fost la categoria Best Live Action Short Film, unde premiul cel mare a fost câștigat atât de ‘Two People Exchanging Saliva’, în regia cineastei de origine română Natalie Musteață, cât și de ‘The Singers’, realizat de Sam A. Davis și Jack Piatt.

După ce câștigătorii au părăsit scena, comedianul Conan O’Brien i-a felicitat și a spus: ‘Tocmai ați distrus 22 de milioane de pariuri pe Oscaruri’.

Este pentru prima dată din 2013 când se înregistrează o egalitate între câștigători. În acel an, ‘Skyfall’ și ‘Zero Dark Thirty’ au împărțit premiul pentru cel mai bun montaj de sunet.

Ceremonia a fost prezentată pentru al doilea an consecutiv de comedianul Conan O’Brien, care a deschis ceremonia cu un sketch extins, îmbrăcat ca mătușa Gladys, fiind urmărit de copii prin scene din filmele nominalizate la categoria cel mai bun film. Purtând o perucă roșie și cu machiaj alb intens, el a putut fi văzut jucând tenis de masă cu Timothée Chalamet în ‘Marty Supreme’, alergând pe scena Globe în ‘Hamnet’, în mașină cu del Toro în ‘One Battle After Another’ și încercând să intre în barul din ‘Sinners’.

FOTO: EPA/Chris Torres

O’Brien a declarat că în aceste ‘vremuri haotice și înfricoșătoare (…) cred că Oscarurile au o rezonanță aparte’.

Referindu-se la numărul de țări și continente reprezentate, el a spus că filmele nominalizate sunt ‘produsul a mii de oameni care vorbesc limbi diferite și muncesc din greu pentru a crea ceva frumos’. Aceasta demonstrează ‘talent artistic la nivel global, colaborare, răbdare, reziliență și cea mai rară dintre calități, optimism’, a precizat O’Brien.

Succesul de box-office ‘KPop Demon Hunters’ a câștigat premiul pentru cel mai bun film de animație și pentru cea mai bună melodie originală, ‘Golden’, în timp ce ‘Frankenstein’ a obținut statuetele Oscar pentru cele mai bune costume, scenografie și machiaj și hairstyling.

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
castigatori Oscar ,
One Battle After Another ,
Oscar 2026 ,
Premiile Oscar ,
premiile Oscar 2026
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    SONDAJ: Fotbal. Cine va câștiga Campionatul Mondial?
    2
    Trump critică Europa şi avertizează asupra pericolului „primirii unor delincvenţi din lumea a treia”
    3
    Filip Magold, pe podium la turneul de Şah Blitz
    4
    Ultimele noutăți legislative: când ai nevoie de un kit de semnătură electronică?
    5
    Razie de amploare la Ineu: amenzi de 30.000 de lei
    6
    Beneficiarii aduși la Arad din centrele lui Viorel Pașca, trimiși la investigații medicale
    7
    Cel puțin 10 morți în atacurile lansate de Rusia în regiunea Kiev
    8
    10 amânări pentru șpagă de la Permise
    9
    Circulaţie rutieră închisă temporar în Piaţa Caius Iacob
    10
    247 de contestații la Evaluarea Națională, în județul Arad

    ARADON Sport local

    Filip Magold, pe podium la turneul de Şah Blitz

    ARADON Sport local

    Ultimele reglaje în jocuri amicale

    Local

    Un vis pentru Turnul de Apă
    Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia. 1

    România

    Miruță: Opt centimetri câștigați la Cernavodă; cel puțin alte 9 zile pentru Unitatea 2
    Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.

    Mapamond

    Construcție impresionantă din Imperiul Roman, scoasă la iveală de nivelul scăzut al Dunării
    Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.

    UT Arad

    Mihalcea spune că Padula putea schimba soarta meciului

    Mapamond

    Atacuri în Marea Neagră: Turcia solicită Rusiei şi Ucrainei un moratoriu
    Turcia a cerut Rusiei şi Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe, Hakan Fidan, transmite AFP.

    Mapamond

    Cancerul de care suferă Joe Biden s-a agravat, spune fiul său Hunter
    Cancerul de care suferă fostul preşedinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze „la nivelul oaselor şi nu numai”, a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este foarte dureroasă şi foarte invalidantă, au consemnat AFP şi Reuters

    România

    Report de peste 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 şi de 3,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică
    Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp ce la Noroc depăşeşte 3,85 milioane de lei (peste 733.700 de euro), informează Loteria Română.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.