Brad a fost aspru criticat pentru acest comportament iresponsabil, mai ales că Shiloh, în vârstă de 2 ani, nu purta nici cască, nici centură de siguranţă. Un purtător de cuvânt al Asociaţiei de Prevenire a Accidentelor a explicat de ce gestul actorului nu a fost văzut cu ochi buni.
“Copiii nu ar trebui să stea în poala părinţilor atunci când aceştia conduc pentru că atenţia le-ar putea fi distrasă. Şi, în cazul unui accident, copilul se află într-o poziţie periculoasă. Copiii ar trebui să stea pe un loc separat”, a explicat purtătorul de cuvânt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!