MTV Romania difuzeaza din aceasta saptamana “Dance star “, o competitie de dans care va fi o rampa de lansare pentru castigatorul care se va alege cu un premiu de 3.000 de dolari. Gazdele emisiunii sunt Diana Munteanu si Mircea Zara, iar juriul este alcatuit din Anda Adam, Anna Lesko, Cornel Pasat si coregraful Richmond.
Show-ul se va desfasura pe parcursul a sase saptamani si vor participa 54 de concurenti care vor fi impartiti in 18 grupe a cate trei. Timp de 18 editii, concurentii din fiecare grupa se vor intrece in arta dansului, iar dintre ei va fi ales doar cate unul pentru a merge in semifinala.
Cei 18 castigatori ai grupelor din calificari vor fi impartiti in sase grupe de cate trei, iar timp de sase editii cei trei semifinalisti din fiecare grupa se vor intrece pentru a prinde un loc in marea finala. Dance Star va fi difuzat in fiecare zi de luni pana vineri incepand cu ora 18.00 la MTV Romania.
Citiți principiile noastre de moderare aici!