aradon.ro Web analytics


New York. Poliţiştii au fost chemaţi de
două ori de urgenţă la casa veteranului
cântăreţ Paul Anka, în acestă
săptămână, de către soţia
starului, Anna Yeager, din cauza unor dispute conjugale.
Transportul conţinea între 50 şi 75 de
rochii, marca Victoria Beckham, care valorau aproximativ
575.000 de dolari. Fosta membră a trupei Spice Girls
s-a declarat devastată la aflarea veştii.
Camioneta care transporta colecţia a fost jefuită
după ce a părăsit sediul din Londra,
în timp ce şoferul maşinii făcea o
livrare. Când acesta s-a întors la
maşină, un grup de atacatori l-au imobilizat la
pământ şi au fugit cu luxoasele produse
vestimentare.
Fotomodelul Naomi Campbell s-a speriat foarte tare zilele
trecute, în timp ce se afla la o petrecere în
Florida, după ce o femeie supărată a
încercat să o lovească.
Actorul Johnny Depp va juca rolul revoluţionarului
mexican Pancho Villa, într-un film biografic regizat
de Emir Kusturica, intitulat „Seven Friends of Pancho
Villa and the Woman With Six Fingers”.
Actorul american Nicolas Cage a fost premiat de
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru proiectele
sale umanitare, fiind numit Cetăţeanul Anului.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, i-a
înmânat actorului premiul pentru întreaga
sa activitate caritabilă.
Angelina Jolie şi Brad Pitt au decis să
îşi ducă fiul cel mare, pe Maddox, la
premiera filmului dedicat lui Nelson Mandela. Şi asta
în ciuda faptului că „Invictus” nu
este o producţie recomandată copiilor sub 13 ani,
iar micuţul adoptat din Cambodgia nu are decât
opt.
După ce, în septembrie, chitaristul trupei
Rolling Stones, Ronnie Wood, s-a trezit cu poliţia la
uşă după o ceartă cu iubita sa, un nou
episod asemănător a avut loc la acest
început de decembrie.
Lindsay Lohan a negat zvonurile potrivit cărora vedeta
s-ar fi sărutat cu soţul Jessicăi Alba, Cash
Warren, într-un club din Los Angeles. „Este
absurd. Este un om însurat , nu aş
îndrăzni să-l sărut”, a spus
indignată actriţa.

România

Bolojan, după adoptarea rectificării bugetare: E bine că PSD a abandonat șantajul. Confirmă oficial buna moștenire
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, după ce Guvernul a adoptat prima rectificare bugetară, că este bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale și „a abandonat șantajul cu blocarea rectificării”. El a mai susținut că a devenit un „modus operandi” al social-democraților să critice seara, la televizor, măsurile pe care miniștrii PSD le aprobă dimineața, în Guvern.

Local

Este oficial: Marius Sulincean, numit prefect al județului Arad
În ședința de vineri a Guvernului României, executivul a eliberat din funcție 52 de prefecți și subprefecți, numind alții în locul lor. La Arad, Marius Sulincean a fost numit prefect, funcția de subprefect rămânând ocupată, momentan, de Toth Csaba. 2

Advertorial

Toamna asta, culegi mai mult! BAIC X7 și X55 vin cu reduceri suplimentare, dotări premium și livrare imediată din stoc!
Recolta de Toamnă vine cu un discount adițional! În plus, primești 5 plinuri de benzină din partea BAIC Carbenta Com!

România

Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026. Fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. 1

Local

AJIP, invitaţie la Balul de Lăsatul Secului

Local

Prof. Daniel Coriu, Doctor Honoris Causa UVVG
Distincţia a fost acordată în semn de recunoaștere a unei vieți dedicate hematologiei. 1

Local

Conferinţă internaţională de succes
Peste 140 de participanţi din şapte ţări şi 25 de judeţe ale ţării au transformat staţiunea într-un centru al educaţiei şi sportului. Hotel Parc Moneasa a găzduit a III-a ediție a Conferinței Internaționale „Metode actuale de predare și pregătire în educație fizică și antrenament sportiv”.

România

Niculescu: Vom prelungi cu încă trei luni aplicarea măsurilor pentru limitarea majorărilor la prețul motorinei
Guvernul va prelungi, în reuniunea de vineri, cu încă trei luni, perioada de aplicare a măsurilor pentru limitarea majorărilor la prețul motorinei, a anunțat prim-ministrul Luca Niculescu.

România

Luca Niculescu - mesaj pentru familiile victimelor și supraviețuitorii de la Colectiv: Le datorăm nu numai respect și compasiune, ci și fapte
Premierul Luca Niculescu a transmis vineri un mesaj de compasiune și respect pentru familiile victimelor și supraviețuitorii tragediei din Clubul Colectiv, subliniind că România mai are multe lucruri de făcut în domeniul sanitar, una dintre priorități fiind construirea unui centru modern pentru tratarea adulților cu arsuri grave, în București. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.