Valoarea tranzactiilor s-a mentinut ridicata, de 41,5 milioane de lei, adica 11,9 milioane euro, fapt datorat volumelor mari transferate. Brokerii asteptau aceste corectii negative, considerandu-le o urmare fireasca a cresterilor consecutive pe mai multe zile.
Scaderile au avut loc insa pe fondul schimburilor cu pachete semnificative de actiuni, si nu pe volume mici, ceea ce arata, potrivit analistilor, ca multi investitori au optat pentru marcarea profiturilor.
„Dupa o crestere a preturilor actiunilor de aproximativ 6%, investitorii au dorit sa-si marcheze profitul si sa cumpere, apoi, titluri la preturi mai mici”, declara Ana Marasescu, broker la societatea Invest Trust.
Pe o piata dominata de vanzatori, titlurile petroliere au facut obiectul celor mai multe tranzactii, schimburile insumand, in acest caz, peste 80 de milioane de actiuni. Rompetrol Rafinare s-a mentinut pe prima pozitie cu un volum de 69,1 milioane titluri tranzactionate si cu un rulaj de 7,6 milioane lei. Scaderea a fost relativ mare, de 4,3%, astfel ca o actiune a ajuns la 0,1100 lei.
La randul lor, titlurile Petrom au pierdut 2,3%, inchizand sesiunea bursiera la 0,4670 lei/actiune. S-au facut tranzactii cu 10,3 milioane de actiuni, la valoarea totala de 4,9 milioane lei. Brokerul de la Invest Trust afirma ca „actiunile SNP au scazut cel mai mult, deoarece si-a inceput cresterea inaintea celorlalte actiuni”.
Actiunile au luat-o in jos
Sedinta de tranzactionare de ieri a adus primele scaderi ale cotatiilor actiunilor, dupa cresterile din ultima perioada. Cele mai lichide zece titluri, au coborat cel mai mult, cu 1,8%, in timp ce, la nivelul intregii piete, pierderea a fost de 1,3%.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Un medic rezident s-a sinucis, miercuri, 19 august, la Spitalul Universitar de Urgență București, informează instituția medicală.
Local
Primăria Arad respinge acuzațiile prefectului Mihai Pașca privind licitația pentru concesionarea terenului de pe Calea Timișorii nr. 125, care ar urma să deservească investiția pentru un hipermarket. Municipalitatea susține că procedura este legală, deschisă tuturor celor care îndeplinesc condițiile și că nu a fost concepută pentru favorizarea unui anumit participant.
Mapamond
Franța și Germania au condamnat miercuri declarațiile ministrului israelian de extremă-dreapta al securității naționale, Itamar Ben Gvir, care a cerut public ca în fiecare noapte să fie uciși zeci de palestinieni în Fâșia Gaza, relatează agențiile AFP și EFE.
Local
Istoria, cultura, spiritualitatea și transformările societății arădene vor fi analizate vineri, 21 august, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Conferinței Științifice Naționale „Viața cotidiană a Aradului de-a lungul timpului”.
Local
Analizele făcute în zona incendiului subteran din Lunca Mureșului au indicat prezența amoniacului, a anunțat miercuri prefectul Mihai Pașca. Cauza focarelor nu a fost însă stabilită, iar autoritățile analizează mai multe ipoteze, printre care existența unor pungi de gaze.
Local
Mai multe incidente înregistrate săptămâna trecută indică prezența urșilor în localități din județul Arad. Prefectul Mihai Pașca a transmis primăriilor din zonele vizate să verifice procedurile și să fie pregătite pentru intervenție.
1
Local
Prefectul Mihai Pașca a cerut Primăriei Arad să anuleze o licitație pentru concesionarea unui teren din domeniul public, legat de realizarea unui hipermarket pe parcelele învecinate, și Consiliului Local Municipal să revoce hotărârea care stă la baza procedurii. Prefectul anunță că, dacă măsurile nu vor fi luate până la finalul zilei de miercuri, va sesiza Tribunalul Arad.
3
România
Concursul separat de admitere la liceu, prevăzut să poată fi organizat din 2027 pentru cel mult 50% dintre locurile unui liceu, ar putea fi amânat. Astăzi, 19 august, au fost depuse în Parlament două proiecte de lege care propun prorogarea termenului de aplicare: unul, inițiat de deputata PNL Raluca Turcan, prevede o amânare de patru ani, iar celălalt, depus de deputatul PSD Mihai Ghigiu, propune doi ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!