Acelaşi studiu arată că absolvenţii de studii superioare pot obţine la angajare un salariu cel puţin egal cu salariul mediu pe economie, adică şapte milioane lei vechi.
Salariul depinde şi de funcţie. Studiul realizat de Price WaterHouse Coopers arată că în topul salarizării se află directorii finaciari. Raportul evidenţiază şi faptul că mulţi absolvenţi de studii superioare acceptă salarii mai mici dacă primesc bonusurilor şi alte beneficii cum ar fi bonuri de masă, telefon şi maşină de serviciu, prime de sărbători, asigurări de viaţă sau abonamente la săli de sport ori clinici medicale private.
În ceea ce priveşte domeniul bancar, peste 90 la sută din bănci acordă credite preferenţiale tuturor angajaţilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!