Serviciul de impozite şi taxe locale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe lucrează cu program prelungit, până la ora 20.00, pentru a putea aduna taxele şi impozitele locale, după ce doar 40 la sută din contribuabili au achitat aceste obligaţiuni.
Potrivit primarului Albert Almos, estimările arătau că până acum ar fi trebuit să-şi plătească impozitele 70 la sută dintre locuitorii municipiului, dar au făcut-o doar 40 la sută. El a atras atenţia restanţierilor că în aceste zile vor fi vizitaţi de angajaţiiPrimăriei, care vor colecta taxele şi impozitele.
Datoria totală a populaţiei şi a agenţilor economici la bugetul local se ridică la 1,7 milioane lei noi (17 miliarde lei vechi).
Albert Almos susţine că circa 30 de firme datornice se află în proces de lichidare, iar punerea sub sechestru a bunurilor acestora este aproape imposibilă, deoarece societăţile au acumulat datorii şi faţă de bugetul de stat, motiv pentru care bunurile ajung în proprietatea statului.
Totodată, primarul a spus că, din cauza restanţelor, municipalitatea a fost nevoită să redistribuie fondurile existente, înregistrând astfel întârzieri la plata lucrărilor efectuate pentrureabilitarea instituţiilor de învăţământ, dar a fost nevoită să ia bani şi de la fondul alocat pentru construirea unor terenuri de joacă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!