Aceasta este ultima prelungire de mandat în cauză, înainte de a se atinge termenul constituţional de şase luni în care, dacă un arestat preventiv nu este trimis în judecată, atunci el este pus în libertate.
Omul de afaceri de origine siriană Omar Hayssam a fost reţinut în 6 aprilie, de procurorii Parchetului instanţei supreme, pentru infracţiuni economice, ulterior fiind pus sub acuzare şi pentru infracţiuni la Legea privind combaterea terorismului. Astfel, în 27 mai, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât arestarea lui Omar Hayssam şi a lui Mohammad Munaf – ghidul jurnaliştilor români în Irak, care a stat sechestrat cu ei 55 de zile.
Potrivit Parchetului instanţei supreme, întreaga operaţiune din Irak ar fi fost iniţiată, înfiinţată şi coordonată de către cei doi arabi.
“Acţiunile de răpire şi de ameninţare săvârşite de către gruparea din Irak au avut ca scop producerea unui puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra inculpatului Omar Hayssam, în calitatea acestuia de eliberator al jurnaliştilor, scopul fiind acela de a fi exonerat de răspunderea penală pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de crimă organizată şi de natură economico-financiară, care au produs prejudicii în valoare de zeci de milioane de euro”, susţinea Ministerul Public.
Omar Hayssam – arestat la Bucureşti – neagă că ar fi implicat în vreun fel în răpirea jurnaliştilor români şi se declară nevinovat. Mohammad Munaf se află în arestul din Abu Ghraib, închisoare aflată la 60 de kilometri de Bagdad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!