Înca tehnician al echipei UTA, daca luam în considerare actele
clubului, Manaila a primit mesaje amenintatoare la adresa sa si a familiei,
motivul fiind refuzul de a-si rezilia contractul. „Este incredibil la
ce s-a ajuns.
Am primit amenintari la adresa mea si a familiei si, inclusiv la îndemnul
lui Tibi Dekany, m-am prezentat la politie pentru investigatii. Mesajul este
semnat «un suporter», dar nu poate fi adevarat pentru ca eu am stat
în mijlocul lor chiar la ultimul meci. Eu banui pe cineva, dar nu pot
risca o afirmatie în acest sens”, spune Manaila.
Fostul tehnician al alb-rosiilor banuie pe cineva din anturajul conducerii
clubului. Miza este de 30.000 de dolari, bani pe care Manaila ar trebui sa-i
încaseze daca va fi demis.
În ceea ce priveste situatia sa, Manaila spune: „am un gust amar.
Am fost urmarit înca de la primul joc amical, pe care daca îl pierdeam
cred ca ma demiteau atunci. Cei de la club trebuie sa înteleaga ca fotbalul
nu este doar statute si regulamente”, ultima fraza facând referire
la regulamentul de ordine interioara, botezat de jucatori si staff-ul tehnic
„Shogunul”, datorita grosimii sale.
Lucian Danila
Citiți principiile noastre de moderare aici!