„Domnul Florin Hidişan este trimis de mine şi de comitetul director al clubului să se pregătească cu echipa de juniori. Este un jucător care trebuie să se readapteze la efort. Dacă dânsul crede că aici este sat fără câini, atunci îl anunţ că se înşeală. Nu s-a prezentat la antrenamentele juniorilor, alegând să se prezinte la echipa întâi din care el nu mai face parte pe moment.
Este o decizie tehnică, iar Hidişan a fost trimis la echipa de juniori pe o perioadă nelimitată, care se poate întonde la două zile, cinci zile sau două luni”, spune Chirilă.
Tehnicianul aduce la cunoştinţă că aceeaşi practică a aplicat-o şi Mircea Lucescu, în 1998, când antrena Rapid Bucureşti. „Atunci i-a trimis la tineret pe Mutică, Petre Marin, Iftodi şi alţi patru jucători”.
„Situaţia se datorează haosului care a fost până acum”
„Situaţia actuală de la UTA se datorează haosului care a fost până acum la acest club”, spune Chirilă, făcând trimiteri la vechii tehnicieni cu care echipa a retrogradat în sezonul trecut din Liga 1 în liga secundă.
„Todea să nu creeze răzmeriţe”
Chirilă a dorit să îi răspundă şi lui Todea, pentru declaraţiile pe care acesta le-a dat cu câteva ore în urmă: „Todea să îşi crească viteza de joc. El să nu facă conferinţe de presă ci să lucreze mai mult la partea tehnică.
Todea să nu creeze răzmeriţe”, spune Chirilă. Privind zvonul cum că jucătorii care s-au antrenat seara alături de Hidişan – Bălan, Todea, Mârne, Edson, Florin Dan, Buican, Leucuţa şi Găman – vor fi daţi afară, Chirilă s-a limitat a spune că „nu este adevărat acest lucru”. Referitor la faptul că antrenorul nu i-a convocat telefonic pe Todea, Mârne, Bălan şi alţi jucători pe şega, tehnicianul explică: „eu am anunţat programul încă de dimineaţă prin Dan Ţapoş, antrenorul secund.
Nu cred că trebuie să îl sun personal pe Todea să se prezinte la pregătiri. El trebuia să fie acolo. Antrenamentul de la amiază a avut loc pe Şega şi au participat 24 de jucători printre care şi Edson”, spune Chirilă.
„Nu sparg această echipă”
„Eu nu sparg această echipă. Am promis acest lucru arădenilor. Cât priveşte faptul că jucătorii au o problemă că nu şi-au primit banii de o lună şi jumătate, pentru ei ar trebui să fie o problemă faptul că au retrogradat această echipă şi acum trebuie să o promoveze în Liga 1.
Dacă nu m-ar fi interesat acest club i-aş fi vândut pe Hidişan şi Simao la alte echipe. Eu mi-am făcut mulţi duşmani în fotbalul rpmânesc pentru că nu am fost de acord să renunţa la aceşti jucători”, a continuat Chirilă.
A revenit Bruno Simao
Simao se află la Arad. Informaţia ne-a dat-o Ionuţ Chirilă, tehnicianul care s-a întâlnit cu jucătorul lusitan, dispărut de mai bine de trei săptămâni de la echipă. „Nu vă pot spune ce am discutat cu Simao. Cert este că el se va prezenta la antrenamentele echipei”, spune Chirilă.
Bălan i-a închis telefonul lui Chirilă!
Persoane din club spun că Ionuţ Bălan i-a închis în nas telefonul antrenorului său Ionuţ Chirilă. Sunat să se prezinte la antrenamentul de pe Şega, Bălan a preferat să stea alături de nucleul de jucători format din Todea, Mârne şi ceilalţi şi ar fi spus: „bine profesore!”, după care a închis telefonul şi nu s-a prezentat la antrenament.
L.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!