„În prima repriză ne-am ridicat, cu mici excepţii, la nivelul adversarului, puteam şi marca, însă apoi am primit acel gol pe final de repriză. La începutul părţii secunde s-a făcut 2-0 şi apoi am căzut, am luat un gol nepermis la acest nivel. Am revenit totuşi în joc, gazdele nu au mai fost atât de sigure pe victorie, am încercat să egalăm, însă nu am reuşit, iar după aceea, gazdele au marcat pentru 3-1, nici nu îmi dau seama dacă a fost sau nu offside la Abrudan”.
Nagy, nemulţumit de golul doi
Nagy, nemulţumit de golul doi
La conferinţa de presă de după meciul cu Gaz Metan, antrenorul UTA-ei, Roland Nagy a declarat:
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Tabăra Căsoaia găzduiește, în 25 și 26 iulie, o nouă ediție a evenimentului „Căsoaia Bike, Run & Fun”, care aduce împreună competiții sportive, activități pentru familii și concerte în aer liber.
Local
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD că încearcă să rescrie istoria politică recentă și că se comportă „ca un partid fără nicio responsabilitate în întârzierea Legii salarizării”.
Local
Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv după ce, din 2022 și până în urmă cu câteva zile, și-a violat în mod repetat fiica minoră.
Local
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Local
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!