Rămas bun !
ARAD - Aproape 200 de persoane, foste glorii ale fotbalului
arădean, suporteri, prieteni, l-au condus
sâmbătă, pe ultimul drum, pe cel care a
fost Mihai Flore, unul dintre cei mai reprezentativi
conducători ai clubului UTA din toate timpurile.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Al doilea miting organizat în sprijinul primarului Timișoarei, Dominic Fritz, a început sâmbătă seara, la ora 19, în Piața Victoriei. Protestul a avut loc în contextul deciziei Curții Constituționale care ar putea duce la pierderea mandatului edilului.
Local
Senatul și Camera Deputaților au fost convocate în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, în perioada 24 - 26 august.
Mapamond
Președintele rus, Vladimir Putin, a promis că țara sa va câștiga războiul lansat împotriva Ucrainei vecine, într-un discurs pronunțat în a doua zi a congresului partidului Rusia Unită, susținut de Kremlin, relatează dpa.
Mapamond
Prim-ministrul canadian, Mark Carney, a anunțat sâmbătă măsuri de retorsiune care vizează, printre altele, oțelul și produsele lactate americane, după ce a respins acordul propus de Washington, cu care relațiile se află la un minim istoric, transmite AFP.
UT Arad
Elevii lui Mihalcea nu au câștigat nici în fața Corvinului, deși au marcat un gol, anulat după opt minute de analiză în camera VAR.
6
Local
Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” lansează campania „Un ghiozdan pentru un zâmbet”, prin care arădenii sunt invitați să doneze rechizite pentru copiii din familii vulnerabile.
Mapamond
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-a exprimat sâmbătă oroarea şi emoţia după cele mai recente atacuri ruseşti care au lovit un centru comercial, anunţând desfăşurarea de noi rachete „interceptoare pentru a oferi Ucrainei toate mijloacele necesare pentru a-şi apăra cerul”, transmite AFP.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!