„Doresc o UTA foarte puternică, reconstruită din temelii. Nu se poate ca localităţi cu un singur bulevard să se afle aproape de Europa fotbalistică, iar Aradul să fie unde este acum.
Am semnat cu UTA, pentru următoarele două sezoane, tocmai fiindcă iubesc acest oraş şi mă onorează să pregătesc Bătrâna Doamnă, cum a fost numită de tatăl meu”. Au fost primele cuvinte ale lui Ionuţ Chirilă în calitatea de „principal” la UTA.
Chirilă a condus, azi, şedinţa de pregătire a celor neconvocaţi pentru Târgu Jiu, în vreme ce restul s-au antrenat cu Roli Nagy.
Business profitabil
„Nu căutăm vinovaţi, ci pornim de la zero. Vom evalua lotul în următoarea perioadă. UTA trebuie să devină o afacere profitabilă, nu să se arunce cu milioane de euro într-un sac fără fund.
Fotbaliştii vor fi retribuiţi doar în funcţie de ceea ce oferă. Vom îmbina experienţa şi tinereţea. Eu cred că valoarea nu ţine cont de numărul anilor.
Jucătorilor aduşi trebuie să li se crească valoarea, cota, iar antrenorul să fie responsabil la beneficiu respectiv pierdere, când sunt vânduţi. Mă voi orienta spre o serie de tineri fotbalişti, inclusiv arădeni din diviziile inferioare” – adaugă Chirilă.
Se vor schimba multe
… menţionează directorul executiv Adrian Alexandrescu, supărat că din vestiar „transpiră” informaţii preţioase. „Cei care vorbesc, vor plăti” – subliniază acesta. În privinţa lui Tudor, de care despărţirea pare iminentă, pe motive disciplinare, Alexandrescu spune că „vom lua o decizie după ce vom asculta părţile”.
Ce va fi la nivel de conducere?
„Domnul Bara îşi va comunica decizia la momentul oportun. Nu văd de ce ar trebui să se grăbească. Alţi sponsori n-au apărut. Oricum, nu există nicio legătură între investirea lui Ionuţ Chirilă şi hotărârea d-lui Bara de a rămâne sau nu la UTA” – apreciază directorul de imagine Marius Mitran.
Sesizare „cu cântec”
Pe de altă parte, doi agenţi ai Poliţiei Economice au făcut investigaţii înainte de meciul cu CFR Cluj, în urma unei sesizări anonime, privind o presupusă geantă cu bani, aflată în posesia jucătorilor şi provenind de la patronul Stelei, Gigi Becali.
Verificările nu au scos la iveală nimic, deranjând însă, desigur, conducerea clubului.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!