Asta simt faţă de români, sunteţi fraţii mei şi surorile mele, iar relaţiile dintre noi vor dăinui pentru totdeauna”. Evident, citatul din Henric se întinde până la pasajul cu românii, care îi aparţine neplagiativ (nu ştiu dacă există cuvântul ăsta, dar nu contează, se subînţelege ce vreau să spun) vrednicului reprezentant al Americii pe plaiurile mioritice. Ce mă înspăimântă de-a dreptul, este partea în care spune că relaţiile dintre noi vor dăinui pentru totdeauna. Adică, nu mai contează că e guvernul Boc, guvernul Ungureanu, guvernul Ponta sau oricare alt guvern, primul ministru va trebui să facă aşa cum îi porunceşte el sau cel care îi va lua locul. Relaţiile cu ambasadorul american, indiferent care o fi el, trebuie să fie de-a pururi cele dintre stăpân şi slugă sau, mai degrabă, dintre stăpân şi sclav.
Dacă stăpânul îi porunceşte sclavului să îi dea Roşia Montană, trebuie musai să se supună. Dacă îi cere să dea gazele de şist unei firme precum Chevron, să i le dea, fără să crâcnească. Dacă el, ditamai ambasadorul, îşi permite să dea buzna, fără să fie invitat, peste premierul României şi îi porunceşte ca deîndată să anunţe în şedinţa de guvern că nu se mai face niciun recensământ, premierul trebuie să execute ordinul. Nu că aşi insinua ceva cu privire la rezonanţa numelui Gitenstein (care e, clar, ghitănştain, nu ghitenstin, cum se străduiesc prompteriştii să-l americanizeze ), dar dacă i-ai tăia vena ar începe să curgă dolari, iar dacă i-ai tăia jugulara ar ţâşni ţiţei sau de-a dreptul petrol. Chestia cu vărsarea sângelui e valabilă numai prin Afganistan, şi nu împreună cu el, că nu o fi fraier să dea pe acolo, când atât de convenabil să faci pe sultanul în ţara lui Băsescu. Tot ce trebuie să faci este să te asiguri că Eba va putea spune în continuare, în Parlamentul European ce şi cum este „în ţara tatălui meu”
Citiți principiile noastre de moderare aici!