aradon.ro Web analytics


Aşa zice noua ministresă a turismului, că frunza Elenei Udrea nu va mai fi brandul de ţară al României, iar de aici unii răutăcioşi au dedus că nu va mai fi nici măcar brandul PDL, că bate vântul frunza-n dungă şi cântăreţii îi alungă.
Am văzut această inscripţie pe un baner afişat, în iarna lui 2011, de către nişte muncitori care nu-şi mai primiseră salariile de câteva luni. Aveau acasă copii, bătrâni, multe guri de hrănit. De unde, dacă munceşti fără să primeşti bani ? Nu vreau să arăt cu degetul spre Guvernul Boc, care era atunci la putere, pentru că foamea de astăzi a muncitorilor de la Oltchim urlă la fel de furioasă.
Se ştie că marile companii de asigurări sunt, la rândul lor, asigurate împotriva falimentului sau cine ştie ce altfel de mari nenorociri.
Celebra zicală românească se potriveşte mănuşă raportului Comisiei de la Veneţia, cerut de către Ponta, realizat de către raportorii speciali după referendum şi dat publicităţii, conform înţelegerii, după alegerile parlamentare. După lecturarea lui, PDL-iştii au ales pasajele pe care le pot folosi ca argument că în iulie a fost o tentativă de lovitură de stat, în timp ce Victor Ponta s-a împăunat cu cele care par să confirme zicalele USL despre regimul Băsescu.
Mă refer la Curtea Constituţională, care tocmai a anunţat că legea după care s-au desfăşurat alegerilor nu răspunde voinţei poporului, care, la celălalt referendum, a decis că trebuie să avem cel mult trei sute de parlamentari.
Situaţia ingrată în care se găseşte astăzi PDL este exclusiv opera lui Traian Băsescu, care s-a încăpăţânat să rămână şi când nu mai era cazul tartorul de facto în partid.
Este titlul unuia dintre rarisimele fime de acţiune româneşti de pe vremea răposatului, dar se potriveşte de minune cu sistemul distribuirii mandatelor de parlamentari la acest scrutin.
După ce s-au văicărit de mama focului că sistemul electoral folosit la alegerile parlamentare din 2008 nu a fost bun, pentru că permitea unora de pe locurile doi sau trei să acceadă în Parlament, în dauna celor care şi-au câştigat colegiile, partidele politice au feştelit-o şi mai rău.
Din capul locului trebuie să spun că nu sunt un fan necondiţionat al handbalului, însă situaţia în care a ajuns sportul pe semicerc din Arad mă face să mă gândesc, cu durere, la poveştile arădenilor de dinaintea „erei baschetului”, ce a pus stăpânire pe Arad după Revoluţie.
De câteva zile ezit să aştern pe hârtie aceste rânduri. Mi-e teamă să nu rup vraja. Am pierdut numărul etapelor de când UTA nu a mai cunoscut gustul amar al înfrângerii. Perioadă de timp în care a bifat trei victorii consecutive. Avem cea mai bună apărare din serie şi suntem la doar patru puncte de ultimul loc promovabil. Parcă ne-a mai venit inima la loc.

Local

Campus educațional pe 3,4 hectare, propus de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Conferința Banat
Un campus educațional cu spații de învățământ și cazare, sală de sport, cantină, spații multifuncționale și administrative este proiectat în estul cartierului Micălaca. PUZ-ul a fost pus la transparență pe site-ul Primăriei. 1

Local

Începe admiterea de toamnă la UVVG
ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad organizează, începând cu 1 septembrie 2026, sesiunea de admitere de toamnă pentru anul universitar 2026–2027, oferind candidaților o nouă oportunitate de a-și începe parcursul academic și profesional în cadrul programele de studii care mai au locuri disponibile.

UT Arad

Doi jucători de la UTA în echipa etapei
ARAD. Rezultatul strălucitor din meciul cu FCSB a adus, cu sine, laude pentru jucătorii UTA-ei. Marius Coman a reușit o „dublă”, iar Alin Roman două pase decisive.

UT Arad

Dublă victorie pentru Academia UTA
ARAD. Federația Română de Fotbal a mai înghesuit o etapă intermediară în competițiile juniorilor, așa cum a mai făcut și săptămâna trecută.

ARADON Sport local

S-au remarcat la Memorialul Gheorghe Cristian la şah
MAMAIA. Rezultate frumoase obţinute de șahiștii de la Palatul Copiilor Arad la malul mării, la concursul internațional CENTROCOP - Memorialul Gheorghe Cristian.

Local

O nouă sesiune de admitere la Universitatea „Aurel Vlaicu”
În această sesiune de admitere, pe lângă programele de studii existente în oferta educațională a UAV, oferta conține cinci programe noi, trei de licență și două de master.

UT Arad

UTA, primul succes în Superliga

Local

Termen pentru situațiile de forță majoră
Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare.

Local

Diagnostic rapid la Județean: pacient cu o infecție gravă, salvat cu ajutorul unui aparat performant
Un bărbat de 51 de ani, ajuns în stare critică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, a fost diagnosticat cu o formă neuro-invazivă de infecție cu Listeria. Identificarea rapidă a bacteriei, cu ajutorul unui aparat achiziționat din fonduri europene, le-a permis medicilor să înceapă tratamentul specific.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.