Pasul cel mare

Se vorbeste de falimente, de disparitia unui mare numar de firme românesti,
de afaceri închise la tot pasul. Se mai invoca faptul ca românii
nici nu stiu bine ce-i asteapta, ca n-au fost informati, pregatiti de autoritati.
Ambele argumente stau în picioare.

Dar daca în ani de zile nu s-a reusit consolidarea unor societati comerciale,
întreprinderi mici si mijlocii, daca în toti acesti ultimi 6-7 ani,
de negocieri cu UE, românii n-au aflat ce presupune viata în Uniune,
în general ori pentru activitatea economica pe care o presteaza, este
greu de crezut ca ne ajunge o jumatate de an ori chiar un an ca sa ne punem
la punct, cum se spune.

Ne sta în obicei, în fire chiar, ca termenele scadente sa ne prinda
mereu nepregatiti si sa avem sentimentul ca daca am mai fi avut putin timp în
fata, totul ar fi fost perfect. Nu este asa. Regula la noi e sa tragi tare pe
ultima suta de metri, când ajunge cutitul la os, adica sa îngrasam
porcul în ajunul lui Ignat.

 

Personal, opinez ca integrarea la 1 ianuarie 2007 ar fi de mare ajutor României.
Am intra, în sfârsit, într-un sistem. Am afla, cum n-am facut-o
de-a lungul istoriei, ca exista notiunea de „organizare”.

Noi am fi fost capabili în orice clipa sa elaboram tonuri întregi
sub titlul „Dezorganizarea la români”, dar n-am fost în
stare sa scriem o fila despre organizare. Toate esecurile noastre, ramânerile
în urma pe un plan ori pe alt plan îsi au cauza în incapacitatea
noastra de a ne organiza. Or, intrând în Uniunea Europeana va trebui
sa jucam dupa „muzica” de acolo, sa ne miscam dupa regulile de acolo.

Vom învata – si cu cât mai repede, cu atât mai bine – ce
este rigoarea, ce valoare au munca, timpul si banii. Nu am nici o emotie în
aceasta privinta.

Românii si-au demonstrat capacitatea de integrare în regulile societatii
occidentale. Oriunde s-au stabilit, s-au acomodat, au devenit repede parte a
sistemului. Adica stim sa pretuim, sa respectam organizarea, dar nu prea am
fost capabili sa elaboram noi reguli de organizare si cu atât mai putin
sa le impunem, sa le respectam.

Vad la 1 ianuarie 2007 un punct de cotitura. O desprindere de haos, de balmajeala
generala în care suntem scufundati ca într-un cazan cu smoala. Ne
va durea contactul cu rigoarea? O vreme. Apoi, vom vedea lumina adevarata. Vom
putea, în sfârsit, sa aratam ca putem, ca nu suntem mai prejos decât
altii. Cred ca nici nu ne imaginam cât de benefic va fi acest pas istoric.

Tristan Mihuta