De la ora 12.00 se întâlnesc CS Sevlar Ploiești și CNS Cetate Deva, iar de la ora 16.30 – în cuplaj cu meciul fetelor de la FCC ICIM -, gazdele de la BC Valbon Arad înfruntă Deva. Meciurile fac parte din Grupa C (seria valorică B), ce mai include echipele CSȘ Buzău și CSS Sibiu. Prima clasată se va califica la turneul final B.
Două partide de baschet masculin la Polivalentă
Două partide de baschet masculin la Polivalentă
Două partide din cadrul Campionatului Național de baschet masculin Under 18 au loc sâmbătă, 19 ianuarie, la Sala Polivalentă din Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Clubul Sportiv Temerarii Arad a participat, recent, la prima ediție a competiției Parasport Games România, dedicată persoanelor cu dizabilități.
Local
Circulația pe DN 79 va fi îngreunată timp de aproximativ trei săptămâni, pe raza orașului Chișineu-Criș. Pe tronsonul dintre sensul giratoriu și podul peste râul Crișul Alb vor fi executate lucrări de consolidare a fundației șoselei.
Local
Peste 3400 candidați s-au înscris la Universitatea de stat arădeană, iar în jur de 2500 dintre aceștia fiind admiși. Înscrierile depășesc cu aproape 400 de candidați admiși, cifrele de la admiterea anului trecut.
UT Arad
ARAD. După Andrei Bătrân-Burchardt și Luca Meze, care au fost convocați la echipa națională a României Under 16 pentru o dublă amicală cu Slovenia (22 şi 24 septembrie), alţi trei tineri utiști din cadrul academiei „roș-albe” au primit convocări sub tricolor.
ARADON Sport local
ARAD. Trei din șase pentru echipele arădene din Liga a III-a la fotbal. Asta și pentru că am avut derby local la Cermei, iar la Deva, pecicanii au pierdut.
ARADON Sport local
MAMAIA. Maestru Internațional Filip Magold a avut o prestație bună la Campionatele Naționale ale României pe echipe de juniori și tineret, desfășurate la Mamaia.
Mapamond
Lady Gaga și logodnicul ei, Michael Polansky, au devenit părinți pentru prima oară, au relatat vineri publicațiile americane, potrivit AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!