Competiția cuprinde trei curse: Duatlonul Verde-4 km alergare, 6,5 km ciclism și 4 km alergare; Semimaratonul Verde-21 km; Crosul Lunca Mureşului-7 km.
Pot să se înscrie persoane cu vârsta minimă de 14 ani împliniţi până la data de 26 septembrie pentru cursele Duatlonul Verde şi Crosul Lunca Mureşului, iar pentru cursa Semimaratonul Verde, vârsta minimă este de 18 ani împliniţi până la data de 26 septembrie. Pentru toate cursele traseul se poate parcurge individual, iar pentru Duatlonul Verde există posibilitatea de a participa în echipă (ştafetă de două persoane, una pentru alergare şi una pentru ciclism).
Înscrierile se pot realiza până vineri, ora 14, pe site-ul www.experientamultisport.ro, unde puteți găsi de asemenea mai multe detalii cu privire la acest eveniment.
,,Invităm toți arădenii dornici de mișcare să participe la Duatlonul Aradului, eveniment care are ca scop promovarea unei educaţii pentru sănătate prin încurajarea alergării şi ciclismului în rândul amatorilor“ – Adrian Glogovețan, coordonatorul evenimentului.
Evenimentul este organizat de către Clubul Sportiv Experienţa Multisport împreună cu Primăria Municipiului și Centrul Municipal de Cultură Arad. Partenerii evenimentului sunt Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad, Parcul Natural Lunca Mureșului, Best Consulting, Asociația Millenium Center, Century Bike, Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad, Universitatea Aurel Vlaicu Arad, Pure și Marcus Photo.
Vine Duatlonul Aradului
Vine Duatlonul Aradului
Peste 260 concurenți și 60 voluntari s-au înscris deja pentru a participa la Duatlonul Aradului, eveniment sportiv care se va desfășura sâmbătă, 26 septembrie, în Parcul Natural Lunca Mureșului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Parteneriatul strategic dintre România și Franța reprezintă un pilon esențial al securității comune și al cooperării bilaterale, a declarat sâmbătă președintele Nicușor Dan, care a avut o discuție, la Bruxelles, cu omologul francez, Emmanuel Macron.
Mapamond
Marile puteri nu au reușit vineri să se pună de acord asupra unui candidat care să-i urmeze lui Antonio Guterres în fruntea ONU, deschizând calea către noi posibile candidaturi, relatează AFP.
Mapamond
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancțiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres, printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că este abandonată de aliatul său american, relatează AFP.
România
Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ar putea primi o definiție mai strictă printr-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.
2
Advertorial
Recolta de Toamnă vine cu un discount adițional! În plus, primești 5 plinuri de benzină din partea BAIC Carbenta Com!
Local
Modificarea legislației şi implementarea unei noi platforme pentru angajatorii care vor să „importe” forță de muncă sunt momentan blocate, așteptându-se soluționarea în instanță.
Advertorial
Când bugetul dictează alegerea, numărul de camere poate conta mai mult decât spațiul în care trăim. Dar un apartament ieftin la achiziție nu este întotdeauna și cea mai avantajoasă alegere. Un apartament nu devine automat o alegere mai bună doar pentru că are cel mai mic preț de pe listă. La fel, un preț mai mare nu garantează calitatea. Diferența o fac ceea ce primești efectiv și costurile pe care va trebui să le acoperi ulterior.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au depășit suta și au oferit multe faze spectaculoase.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri seara că discuțiile privind un acord cu premierul desemnat, Luca Niculescu, au fost practic încheiate, menționând că forma documentului cuprinde respectarea țintei de deficit, a angajamentelor de cheltuieli, păstrarea direcției investițiilor, precum faptul că Partidul Național Liberal este în opoziție și că este vorba despre un acord de instalare, nu unul politic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!