L-a bătut până l-a băgat în mormânt! Asta se poate spune despre ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul lunii septembrie în satul Susag, din comuna Craiva. Un bărbat de 42 de ani şi-a omorât în bătaie vecinul în vârstă de 46 de ani. Victima a fost lovită de mai multe ori în cap şi în zona toracelui cu o bâtă şi cu pumnii şi picioarele. Bărbatul a ajuns în stare foarte gravă la spital. Loviturile extrem de puternice i-au adus sfârşitul bărbatului de 46 de ani, câteva zile mai târziu, la spital, când a decedat, medicii nemaiputând face nimic pentru salvarea lui. Cel care l-a omorât în bătaie a fost arestat preventiv, iar acum a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
„În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că în seara zilei de 27 septembrie 2016, în jurul orei 19:00, în timp ce victima B.S. în vârstă de 46 de ani şi inculpatul Huţ Ioan în vârstă de 42 ani se aflau în localitatea Susag (comuna Craiva) unde ambii locuiesc, inculpatul a lovit victima cu o bâtă, pumnii şi picioarele, în mod repetat şi cu intensitate, în special în cap şi torace, cauzându-i multiple leziuni traumatice precum traumatism cranio-cerbral acut închis, comoţie cerebrală, edem cerebral difuz, pneumencefal, fractură sinus frontal, sinus maxilar bilateral, fractură perete orbital, sinus sfenoidal, etmoidal, arcadă zigomatică bilateral, ram mandibular stâng, echimoze palpebrale bilateral, traumatism toracic cu fracturi costale multiple stânga (II-III-V-VI-VII) pe linia axilară posterioară, fractură coastă V pe linia axilară dreaptă, contuzie pulmonară bilaterală. Victima B.S. a fost transportată de la faţa locului cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean Arad unde a decedat la data de 18 octombrie 2016 din cauza leziunilor traumatice suferite”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cei care l-au trimis în judecată pe bărbatul de 42 de ani. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Arad spre soluţionare.
Crimă la Susag: l-a omorât în bătaie
Crimă la Susag: l-a omorât în bătaie
Reactualizat la:
Un bărbat de 46 de ani a fost bătut cu bestialitate cu pumnii, cu picioarele şi cu o bâtă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Chestorul Dan Stoicănescu, inspectorul șef al IPJ Arad, este acuzat de Sindicatul Europol că folosește mașina de serviciu pentru naveta Arad-Timișoara, cu toate că primește bani „de chirie”.
Local
De câteva zile Aeroportul Internațional Arad a prins viață. Lume multă, agitație, mașini, forfotă, dar mai ales avioane și zboruri naționale și internaționale.
1
Local
Vineri, 6 noiembrie, este ultima zi când producătorii agricoli mai pot depune cereri de sprijin pentru despăgubiri.
Mapamond
Democrații au obținut marți majoritatea atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, în alegerile de la jumătatea mandatului, înregistrând victorii de amploare care au pătruns adânc în fiefurile republicane, în timp ce zeci de milioane de alegători i-au transmis o critică usturătoare președintelui Donald Trump, transmite miercuri Reuters.
1
ARADON Sport local
Brankica Hadzovic, fostul căpitan de la FCC Baschet UAV Arad și actualul manager al clubului, se luptă de peste doi ani cu un cancer agresiv la sân, care s-a extins la ficat. Sârboaica a vorbit despre pierderea tatălui său, trecerea la chimioterapie, dezamăgirea că nu a dat rezultate, plecarea la tratament în Turcia și ajutorul primit din partea oamenilor.
Mapamond
Astronauții americani au votat pe Stația Spațială Internațională în alegerile de la jumătatea mandatului, la sute de kilometri deasupra Pământului, relatează marți dpa.
România
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă.
1
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, cel mai probabil, de la începutul anului viitor.
1
România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!