Să dispară pe rând ziarele tipărite, doar nu o să mai tăiem păduri pentru cele mai vechi lucruri din lume! Să cadă televiziunile și site-urile, doar nu o să ascultăm la nesfârșit niște plăci stricate și nu o să citim niște declarații înregistrate! Avem suficienți influenceri locali, suficienți postaci, fiecare are pagină proprie de facebook și grupul de prieteni atent selectați. Avem suficiente surse de unde să ne luăm informațiile care contează, care ne interesează, care ne plac. Suficiente like-uri adunate și suficiente comentarii pro și contra cât să creăm presa noastră.

Să moară vânduții, corupții, oamenii de doi bani care activează astăzi în presa locală, regională, național, ba chiar internațională! O să o ducem mai bine fără presa de astăzi.

Iată clasica retorică de dinainte de alegeri, de precampanii și campanii, care la noi sunt tot mai lungi. O retorică îmbrățișată de politicieni, administrație, influenceri de tot felul, de prin societatea civilă sau din afara ei. Motivele sunt diferite, dar decizia finală e aceeași: să moară mass-media.

Puterea și Opoziția ar contribui substanțial la uciderea unei părți – a celeilalte părţi – din media, în timp ce influencerii nu s-ar mai obosi să facă curat prin presă și i-ar omorî (mai) pe toți. Pentru că, nu-i așa, informația nu vine curată la ei. Nu vine exact așa cum a fost livrată de politicieni. Nici așa cum a fost sancționată pe facebook de societatea civilă și nici cum a fost îmbrăcată de influenceri.

Informația nici măcar nu a apărut pe canalele de știri, când pe facebook s-a spus deja totul printr-un comunicat postat de autorități peste tot, într-o conferință de presă fără presă, filmată de partidele politice (care a decurs exact așa cum ar trebui să decurgă), într-o frază bine gândită, piperată cu ironii, citate inteligente și concluzii extrem de vehemente venite din rândul celor care contează.

Până li se va răspunde celor din mass-media la acuzele vehiculate de unii, până la a redacta materialul, până la corectarea lui, până la pusul în pagina, adăugatul de poze, până la bun de tipar, până la aranjatul pe portalul de știri, până la montat, până când poștașul va distribui ziarul… subiectul deja și-a scris cele mai bune povești ale sale. Ba chiar s-a ales cu comentarii, replici la comentarii, linkuri cu alte postări, un video scurt, dar exhaustiv despre problemă, cu o știre în știre și câteva update-uri. Până să-l distribuie mass-media pe canalele sale, pe paginile de socializare pe care și le-a făcut pentru a ține pasul cu lumea, până să adune comentarii,sursa de informare din lumea modernă și-a permis deja să șteargă comentariile care nu se mulează pe subiect, cele în care opoziția răspunde vehement la vehemența postată, și-a permis să blocheze unii cititori, să raporteze unele postări, să modifice unele verdicte, să adauge unele nuanțe. Până când mass-media a deliberat dacă informația primită e cu adevărat o știre, dacă are sursele de informare și confirmările minime, până când a adunat declarațiile, până a gândit subiectul cât să fie clar, până când a scris materialul, până când l-a citit și răscitit, până s-a sfătuit cu privire la titlul, să fie de impact, dar nu bombastic, politicienii, oamenii din administrație, influencerii au scos știri senzaționale pe bandă rulantă, și-au definit lumea, au făcut legile lor, în care nu există nici alte surse, nici cealaltă parte a dreptății, nici drepturi la replică, ci doar adevărul lor.

Când mass-media, așa cum o știm noi, va fi omorâtă cu adevărat, fiecare va încerca să trăiască doar cu adevărul lui, în lumea lui. Când lumea sa va fi mai puțin influentă decât lumea celorlalți, fie se va conforma acelei lumi, fie va fi uitat, blocat definitiv, șters de pe „rețea”. Regulile mass-mediei de odinioară – puține sau multe, respectate sau nu prea, în care drumul în căutarea adevărului impunea câțiva pași iar aceștia urmau să fie făcuți cu sufletul deschis la problemele celor slabi, ascultându-i pe toți, cei cu care erai de acord și cei cu care nici în ruptul capului nu puteai fi de acord –nu vor mai fi. Atunci va fi prea târziu însă de căutat motivele pentru care în trecut, cu o ușurătate acum insuportabilă, am strigat în cor, fiecare în susținerea utopiei sale, să moară presa. În timp ce ne construiam adevărul pe ea, căutând să-i punem cu ușurătatea de nedescris a celui care deține dreptatea, genunchiul pe gât. Pentru că doar adevărul nostru contează. Al celorlați va avea botniță. Doar că uneori ceilalți suntem noi, cu adevărul nostru irelevant, pe care mass-media nu va mai fi acolo să-l spună.