La iniţiativa grupului PSD-ALDE din Parlament, Camera Deputaţilor a adoptat Proiectul de Lege pentru aprobarea Programului de încurajare a investiţiilor din zona montană. Programul naţional prevede facilitarea accesului la finanţare pentru producătorii şi crescătorii de animale din zona montană, în valoare totală de 1 miliard de euro, sumă care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. „Măsura legislativă are o importanţă considerabilă pentru că încurajează investițiile pentru înființarea de centre de colectare și procesare a laptelui, cărnii, fructelor și plantelor medicinale, precum și de stâne montane, în vederea valorificării integrale a producției, evitării pierderilor și creșterii veniturilor producătorilor agricoli, precum și pentru o bună aprovizionare a consumatorilor. Ştim cu toţii şi apreciem valoarea în sine a produselor agricole primare obținute în zona montană, ce se remarcă prin calitate, fiind alimente cu o valoare nutritivă foarte mare, gustoase, sănătoase, nepoluate și necontaminate. La finele lunii august, ministrul Agriculturii, Petre Daea preciza că statul va acorda un miliard de euro prin noua Lege a muntelui pentru asigurarea, valorificarea durabilă a resurselor muntelui, conservarea peisajului şi a biodiversităţii, dar şi pentru dezvoltarea activităţilor economice specifice zonei. În mod cert economia judeţului Arad va avea numai de câştigat de pe urma acestui proiect naţional de finanţare şi mă refer aici la zona de Nord, la localităţi precum Archiş, Hălmăgel, Sebiş, fără a uita bineînţeles Moneasa şi Dezna”, spune deputatul PSD de Arad – Florin Tripa.
Florin Tripa: „Zona de Nord a județului Arad va renaște”
Florin Tripa: „Zona de Nord a județului Arad va renaște”
Deputatul spune că zona de Nord a judeţului Arad va renaşte „sub impulsul Programului naţional de încurajare a investiţiilor din zona montană”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Patru agenți de poliție de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac sunt cercetați pentru luare de mită, după ce ar fi primit bani pentru a permite intrarea în România a unor transporturi de porci din Ungaria, fără documentele legale. În dosar au fost efectuate, joi, 5 noiembrie, cinci percheziții domiciliare în județele Arad și Timiș.
România
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
Citiți principiile noastre de moderare aici!