Săptămâna Europeană pentru Sănătate şi Securitate în muncă s-a încheiat, vineri, cu Simpozionul Internaţional cu tema „Managementul stresului pentru locuri de muncă sănătoase”. La evenimentul organizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad au participat aproximativ 100 de persoane – agenţi economici din municipiu şi judeţ, dar şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Casei Judeţene de Pensii Arad, Crucii Roşii Arad şi Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad (care a găzduit simpozionul).
S-a discutat despre stresul sub control, stresul psihic profesional, riscurile de la locul de muncă şi evaluarea acestora, îmbunătăţirea stării de securitate şi sănătate în muncă în IMM-uri, prestaţii acordate în urma evenimentelor de muncă (accidente şi boli profesionale), acordarea primului ajutor, respectarea prevederilor Codului Muncii, stresul în accidentele de muncă etc.
La final, participanţii la simpozion au vizitat o expoziţie cu echipamente individuale de protecţie.
Managementul stresului pentru locuri de muncă sănătoase
Managementul stresului pentru locuri de muncă sănătoase
Aceasta e tema simpozionului internaţional organizat, vineri, de Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
România
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
România
O celulă de criză a fost instituită joi pe Aeroportul Otopeni după ce a fost primit un mesaj privind o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Milano, transmite Serviciul Român de Informații.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!