Mircea Dinescu despre el şi despre cele trei produse lansate de curând pe piaţa arădeană.

Jurnal arădean: De ce atât de târziu v-aţi apucat de cântat?

Mircea Dinescu: Fiecare vârsta e un anotimp, eu sunt un leu în toamnă. Şi toamna atunci când ai un vin bun şi o fată frumosă,  te apuci să cânţi… Am simţit acest lucru, fiul meu e muzician şi compune şi mi-am zis că trebuie să mă grăbesc, i-am luat-o puţin înainte. Pe de altă parte vârsta e o prejudecată, eu cred că omul greşeste că îşi numără anii, fiindcă unii îşi iau vârsta în serios, nu trebuie să-ţi iei vârsta în serios niciodată. Eu mă simt în continuare un adolescent mai obosit şi mai şifonat dar în rest nu cred că mi-am schimbat structura. Asta e. Nu poţi să rezişti în această lume dacă îţi iei vârsta în serios. Eu nu sunt bătrân, sunt vechi, ca vinul ăl bun.

J.S. A existat un proiect muzical în care să fie inclus şi Andrei Pleşu? La un moment dat aţi declarat că aţi discutat puţin ideea de a pune la cale un asemenea proiect comun.

Dinescu: Andrei Pleşu cântă formidabil, are o voce foarte caldă. A şi scos un disc, dar doar pentru uz intern cu romanţe din perioada dintre  cele două războaie. Eu mi-am inventat cântecele, am luat nişte vechi melodii celebre, dar nu numai, am şi compus eu câteva, pe care am pus textele mele scrise în singurătate. Colindul l-am scris, spre exemplu, în timp ce mergeam cu maşina prin Caracal. Era o beznă totală, nici o lumină şi mă simţeam ca în Betleemul de acum 2000 de ani şi atunci l-am compus.

J.A. Şi aţi reînceput să scrieţi şi poezii de dragoste.

Dinescu: Poezii de amor acum scriu mai multe, când eram tânăr mai mult îmi pupam iubita decât să-i scriu poezii. Am vrut să scot acum un volum pentru că  s-au apucat mulţi să îmi cânte prohodul, cum că Dinescu a scris numai în tinereţe, dar le-am făcut figura, am scos o carte cu poezii de dragoste scrise în ultimii patru ani. Am vrut să debutez şi în postura de cantautor, mi-am cântat poeziile fară jenă, am gândit că e un mesaj mai direct prin cântec către cititori, şi am lansat şi poeziile pe sticlă (fiecare sticlă de vin are şi o poezie pe etichetă). Omul bea vinul, citeşte poezia şi apoi îi cântă nevestei.. cam ăsta e  mesajul. Şi mă gândeam că acum, după 20 de ani de capitalism românesc, când nu mai suntem într-o societate de consum ci în una de abţinere datorită scăderii puterii de cumpărare a românilor, aduc puţină bucurie, chiar dacă poeziile sunt mai mellancolice, dar au şi ironie şi autoironie.

J.A. Nu există riscul să deveniţi doar un produs, e drept cu un brand de renume, al acestei societăţi de consum ?

Dinescu: Nu vreau să fiu umilit în această lume, şi de aceea încerc să forţez puţin bariera.Toţi poeţii se lamentează îşi privesc în propriul buric şi zic că nu se  mai vinde poezia. Eu încerc să fac puţin puls, scriu şi o poezie cu mesaj, mai directă , muzicală, mai clasică, cum nu se prea scrie acum. Vând produsele la care mă pricep şi pentru care garantez. Vinul meu va fi întotdeauan bun, merg pe vin de calitate, pentru că nu o să-mi fie obrazul atât de gros încât să fac vinuri proaste. Mă descalific. Cât despre poezie, aduc un omagiu femeii din secolul trecut, care este mult mai misterioasă decât cea din secolul nostru. Acum ţi-e dor să vezi femei îmbrăcate.

Monica Ardelean

monica.ardelean@informmedia.ro