Prinţul va dona recompensa financiară care însoţeşte premiul, în valoare de 30.000 de dolari, comunităţilor din Mississippi care au fost afectate de uraganul Katrina.
În timpul ceremoniei de decernare a premiului, prinţul Charles şi-a prezentat viziunea referitoare la o lume perfectă din punct de vedere arhitectural, în care oraşele să fie construite în armonie totală cu mediul.
Prinţul Charles a declarat că a început să se gândească “ce înseamnă să faci parte din natură şi să nu te separi de aceasta” din cauza grădinăritului, pe care îl practică de mai mulţi ani.
Prinţul a atras atenţia şi asupra riscurilor pe care le prezintă industrializarea excesivă, care ameninţă echilibrul mediului înconjurător.
Mediul şi ecologia sunt temele preferate ale moştenitorului coroanei britanice. În cadrul tuturor deplasărilor sale, Charles insistă asupra necesităţii de a păstra echilibrul mediului înconjurător.
În cadrul unei recepţii care a avut loc la Casa Albă, prinţul Charles i-a spus preşedintelui american George W. Bush că are “numeroase responsabilităţi şi probleme de rezolvat” în acest domeniu.
George W. Bush nu are reputaţia unei persoane interesate de protecţia mediului şi a refuzat recent ca Statele Unite să ratifice Protocolul de la Kyoto, care impune statele semnatare obligaţia de a reduce emisia de gaze cu efect de seră.
Prinţul Charles a început, săptămâna aceasta, o vizită oficială în Statele Unite. În cadrul acestui turneu, el este acompaniat de soţia sa, Camilla.
Citiți principiile noastre de moderare aici!