Ţările Uniunii Europene, îngrijorate din cauza dependenţei lor crescânde faţă de gazul rusesc, au solicitat un pact energetic cu Moscova. Ministrul rus de resort a declarat însă că nu există condiţii reunite pentru ca Rusia să poată ratifica Carta Energiei, gest cerut de europeni pentru ameliorarea cooperării. La reuniunea G-8 de la Moscova nu s-a obţinut nici o promisiune concretă din partea gazdei în acest sens.
În afara miniştrilor Energiei din statele membre ale G-8, Rusia, Statele Unite, Franţa, Germania, Canada, Marea Britanie, Italia şi Japonia, Moscova a invitat la dezbateri şi omologii marilor ţări în curs de dezvoltare, ca Brazilia, China, India şi Africa de Sud. Vladimir Putin a făcut din securitatea energetică tema centrală a preşedinţiei Rusiei în acest an la G-8. Clubul ţărilor bogate este preocupat mai mult ca oricând de eventuala criză a petrolului.
De la Iran, care nu a exclus ca, în caz de sancţiuni primite din partea ONU în dosarul său nuclear, să nu recurgă la arma petrolieră , la rebeliunea din Nigeria sau insurecţia din Irak, motivele de nelinişte nu lipsesc.
De altfel, nici Rusia nu a contribuit la atenuarea temerilor după decizia unilaterală de la 1 ianuarie, de a opri temporar livrările de gaz către Ucraina, făcând să scadă în mod periculos presiunea în conducta spre Europa. Ulterior, liderul de la Kremlin a făcut un apel ca statele dezvoltate să creeze un sistem global de securitate energetică.
Analiştii se îndoiesc însă că Rusia, primul exportator mondial de gaze şi al doilea de petrol, va accepta să ofere garanţii reale privind tranzitarea resurselor proprii, monopolizate de gigantul Gazprom.
Trimite articolul
Xam pus-o !!!!