S-a dedicat o bună parte din timp modelingului, pozând în ipostaze foarte sexy, şi-a întemeiat o familie, astfel încât la vârsta de 24 de ani se poate numi o mămică tânără, frumoasă şi fericită. Mai nou, o tentează şi cariera de actriţă. Blonda Geraldine a semnat un contract cu producătorii showului muzical „Calabro mas Calabro este es El show!”.
După multe întâlniri şi negocieri cu impresarii de teatru, Geraldine a dat verdictul: va debuta pe 26 decembrie pe scena teatrului „Lido de Mar del Plata”.
Cu toate că a născut-o pe micuţa Helena, Neumann are un corp de invidiat, măsurile ei fiind 90-60-90, la 1,70 de metri înălţime. Jorge Otamendi, soţul ei, este probabil foarte încântat!
Pe lângă calităţile fizice şi talentele de excepţie, Geraldine a demonstrat, până acum, că ranchiuna şi orgoliul nu-şi au locul în sufletul ei. Argentinianca a făcut pace cu sora Nicole, după ce doi ani nu şi-au adresat niciun cuvânt. Surorile s-au întâlnit într-un bar, au discutat şi şi-au dat seama că nu pot ignora legăturile de sânge care le unesc.
„Nicole a vrut să-mi cunoască fiica. Amandouă am plâns şi ne-am împăcat. Am suferit în trecut, dar timpul a vindecat rănile. În sfârşit şi-a cunoscut şi Helena mătuşa, pe care nu o ştia decât din reviste”, a mărturisit mezina familiei Neumann.
Motivul supărării? Se pare că Geral, aşa cum le place argentinienilor să o alinte, s-a întristat foarte tare atunci când Nicole a întârziat la cununia civilă a ei cu Otamendi. După ce i s-a reproşat că nu a ajuns la timp la eveniment, Nicole „a pedepsit-o” şi mai tare pe Geraldine şi nu a mers la petrecerea de după. Potrivit spuselor lor, Nicole şi Geraldine au uitat incidentul. Oare aşa să fie?
Geraldine Neumann, frumoasa soră a celei mai dorite argentinience
Reactualizat la:
Deşi a fost privită precum sora mai mică a lui Nicole Neumann, Geraldine a depus toate eforturile ca să-şi creeze o personalitate aparte şi să fie cunoscută pentru talentele ei, şi nu drept ruda celei mai dorite argentinience. <dia width="850" height="630" alt="Geraldine Neumann"><a href="about:blank" onclick="return open_window( /bildserie/all/Geraldine_Neumann/index.shtml , SERIE ,850,630)"><img src="http://www.aradon.ro/bilder/icons/kamera.gif" border="0" width="13" height="10" alt="Geraldine Neumann" /></a></dia>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
5
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!