Multe dintre starurile de azi nu au împlinit încă vârsta de 21 de ani, deşi acest lucru nu i-a împiedicat să-şi realizeze o carieră de invidiat chiar şi pentru vedetele cu experienţă de la Hollywood.
Lindsay Lohan, la cei 20 de ani, este una dintre cele mai căutate actriţe în prezent, fiind cunoscută din producţii cu încasări de top la box-office. Keira Knightley a intrat în lumina reflectoarelor în 2002, la numai 17 ani, odată cu producţia Bend it like Beckham, iar de atunci starleta a reuşit să cucerească publicul cu roluri diverse în producţii de top.
Daniel Radcliffe, cunoscut azi şi sub numele de Harry Potter, a început să joace în seria scrisă de J.K Rowlling la vârsta de 13 ani, iar în prezent, la cei 17 ani, se gândeşte deja la roluri mai serioase, cu potenţial de Oscar. Scarlett Johannson este un megastar la 21 de ani, după o serie de roluri importante cu un impact foarte mare la public.
Hillary Duff a încercat deja actoria, moda şi muzica, având un succes neaşteptat în toate trei, chiar dacă are doar 19 ani. Mary-Kate şi Ashley Olsen sunt două dintre cele mai bogate celebrităţi de la Hollywood, cele două începându-şi cariera cinematografică încă din faşă. Astăzi gemenele conduc propria companie de modă şi cosmetice şi au propria casă de producţie.
Diana Weisz
Citiți principiile noastre de moderare aici!