Cu 15 voturi “pentru”, doua voturi “împotriva” si o abtinere, CSM a respins cererea ministrului Monica Macovei (o solicitare similara fiind facuta si de Asociatia Sojust), membrii CSM trecând la audierea celor 33 de judecatori candidati pentru cele 13 locuri vacante la Înalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ).
Ministrul Justitiei, Monica Macovei, s-a declarat împotriva procedurii de numire a judecatorilor la ICCJ, subliniind ca ar trebui sa existe criterii de evaluare, iar ca la intervievarea acestora ar trebui sa participe si un psiholog.
În replica, vicepresedintele ICCJ, Lidia Barbulescu, a aratat ca, la promovarea judecatorilor la nivelul Curtilor de Apel si la intrarea în magistratura, candidatii sunt supusi unor teste medicale. Astfel, sustine Barbulescu, este suficient a se analiza documentele aflate la dosarul fiecarui magistrat. “De ce ceilalti care ocupa functii de demnitar nu sunt supusi unor astfel de examinari?”, a adaugat Barbulescu.
Pe de alta parte, majoritatea membrilor CSM a fost de acord ca trebuie sa existe criterii de evaluare pentru cei care promoveaza la ICCJ, însa a aratat ca procedura de numire a fost declansata la 18 iulie 2005, adica înainte de intrarea în vigoare a Legii 247/2005 privind reforma în justitie.
Judecatoarea Angela Harastaseanu, presedintele Curtii de Apel Brasov, a subliniat ca, potrivit articolului 39 al Legii privind statutul magistratului, criteriile de evaluare a magistratilor sunt în conformitate cu anexa legii, adica se iau în considerare fisele de evaluare anuale ale judecatorilor care se regasesc la dosarele lor.
Si procurorul Nicolae Chiujdea, seful Parchetului sectorului 1 Bucuresti, afirma ca este necesara stabilirea criteriilor de selectie a magistratilor, însa a aratat ca cererile judecatorilor aflate pe masa CSM în sedinta de miercuri au fost depuse conform legii vechi.
Totodata, Chiujdea a subliniat ca procedura de numire a judecatorilor este “în curs, ca au avut loc audierile lor în Camera judecatorilor a CSM, ca s-au dat avizele pentru ei”, iar ca ei urmeaza a fi selectati pentru posturile vacante de la ICCJ.
Lidia Barbulescu a mai declarat ca este necesar ca, pentru degrevarea judecatorilor de la ICCJ, sa fie numiti mai repede magistrati pentru posturile vacante, aratând ca sunt judecatori la Sectia de contecios administrativ “care intra de doua ori pe saptamâna în sedinte cu câte o suta de dosare”.
În replica, Macovei a spus ca nu se justifica graba de a se numi judecatori la intanta suprema, iar ca “necesitatea numirii la ICCJ pentru nevoia de a avea numar corespunzator de judecator nu este un argument”. “O sa raportam prost. Nu scapam de încarcatura judecatorilor, iar CSM o sa aiba pe de-a întregul responsabilitatea”, a afirmat Macovei, adaugând ca judecatorii nu au decât sa intre si de cinci ori pe saptamâna în sedinte, afirmatie ce a provocat rumoare în rândul participantilor la sedinta CSM.
Sursa: realitatea.tv
Citiți principiile noastre de moderare aici!