„Dragi prieteni,
Trustul de presă City Publishing nu va continua publicarea brandului National Geographic în România. Asta înseamnă că, cel puțin deocamdată, revista dedicată științei, explorărilor și aventurii, care conectează curioșii de pe întreaga planetă, nu va mai apărea în țara noastră.

Sunt momente în viață – un accident, o revoluție sau moartea unui copil – care îți zdruncină întreaga ființă, când simți nevoia să te tragi la mal și să te reculegi.
Asta mi se întâmplă acum, după 20 de ani cu National Geographic, la gândul că ediția de decembrie ar putea fi ultimul nostru număr în limba română.

Aveam 24 de ani când m-am alăturat geograficilor (în aprilie 2003) la chemarea lui Cristian Lascu, care își dorea un coordonator care să pună ordine în fluxul de producție. Echipa era deja formată de câteva luni, lucrau la numărul de probă. M-am urcat în trenul ăsta cam din mers și au fost câțiva care au încercat să-mi descleșteze degetele de scara ultimului vagon. Nici o șansă, îmi doream prea mult călătoria!

Multe ajungi să vezi în 20 ani. Am trăit marile speranțe, dar am și ajuns să recit după Borges, poezia aceea cu cărțile și noaptea, am fost risipitor și m-am deprins cu sărăcia, am umblat prin lume ca să descopăr cât de importante sunt rădăcinile, am scris articole care mi s-au părut bune ca să ajung să apreciez rateurile.

Ce a fost pentru mine NG-ul în toți anii aceștia? A fost goana entuziastă spre dreptunghiul galben, a fost o școală a excelenței în jurnalism, a fost solomonăria deprinderii secretelor unui brand de iarbă a fiarelor a cărei magie deschide peste tot lacăte și inimi. Și a rămas cea mai frumoasă revistă din lume!

Datorită resurselor de timp și bani investite, reportajele noastre au fost dintotdeana tip aparte de jurnalism. Prin anii 1980, în perioada de glorie unui National Geographic SUA fără concurență, bugetul unui articol obișnuit, putea ajunge lejer la un milion de dolari. Deadline-ul pentru un reportaj: circa un an. Îmi sună și acum în urechi vorbele lui Radu Potolea, primul nostru publisher în România, care prin mai 2004, spunea apropo de coverstory-ul local despre Ștefan cel Mare: „nu mă interesează cât costă, nu mă interesează cât durează – vreau să iasă perfect!”

Cât de în răspăr sunt aceste începuturi ferice cu experiența tot mai amară din ultima noastră etapă la City Publishing. Însă dincolo de mâhnirea, furia noastră, foarte îndreptățită, din aceste luni de final, în care ne-am trezit peste noapte cu o casă în flăcări, rămâne recunștința pentru toți cei care au pus suflet, au pus umărul la zidirea ei, timp de două decenii: Cristian Lascu, Helmut Ignat, Domnica Macri, Ileana Andreescu, Genoveva Enuta, Elena Drăghici, Bogdan Croitoru, Costas Dumitrescu, Remus Țiplea, Gheorghe Popa, Stelian Botoran, Radu Potolea, Cezar Burlan, Radu Oltean, Luminița Georgescu, Sabina Ușurelu, Bogdan Giubernea, Anca Bărbulescu, Monica Seceta, Adriana Hoancă, Adrian Bejenaru, Robert Miklos, Ruxandra Chiurtu, Alina Niculescu, Silviu Petrovan, Eliza Ionici, Gabriela Grigorescu, Mihai Vătășelu, Roxana Farca, Silviu Matei, Oana Ivan, Călin Stan, Carmina Nițescu, Alex Moldovan, Andreea Câmpeanu, Carmen Racovita, Dragoș Lumpan, Șerban Dragomirescu, Cornel Ivanciuc, Gheorghe Croitoru, Silviu Chiriac, Adina Brânciulescu, Adrian Câtu, Ana Hogaș, Ionuț Florea, Cosmin Bumbuț, Elena Stancu, Cristi Pitulice, Corina Matei, și mulți, mulți alții, jurnaliști, fotografi, traducători, corectori, art-directori, ilustratori, consultanți de primă mână, din echipa extinsă a National Geographic Ro.

Și oricât de tristă a fost ultima perioadă pentru noi, e doar o picătură în istoria unei revistei de la 1888. National Geographic rămâne un standard de excelență în jurnalism și o poveste continuă despre descoperire, explorare și puterea imaginilor de a schimba lumea.

Cultul pe care îl au oamenii pentru National Geographic e zestrea acumulată de generații de jurnaliști excepționali, care de 134 de ani își fac treaba la cel mai înalt nivel. Când aud de National Geographic, lumea nu te tratează ca pe un simplu jurnalist, ci se așteaptă să fii un fel de ambasador. Și nu-i întotdeauna treabă ușoară să întruchipezi valorile acestui brand excepțional! Și poate cu atât mai mult, acum, la final…

Ne-am străduit, cum am putut mai bine, în aceste două decenii. Iată un fragment din ce ne scrie Amy Kolzac, directoarea edițiilor internationale ale National Geographic în emailul ei de la revedere: „We are so sorry about this sad state of affairs from one of our brightest and longest-running teams and the difficulties and uncertainties you’ve faced over the last several months. The small Romanian team has an outsize legacy—it includes one of the first stories that was widely picked up by other editions (Dracula, of course!), the inspiration for the Bucharest wilderness park (Văcărești), and with the compelling Proofs and other pieces, what I believe may be the most stories picked up by the flagship edition from a local edition, not to mention countless other articles of impact and photography at the highest level.“

„Sper că la cea de-a 200-a aniversare, cineva să privească înapoi și să exclame: oamenii ăia dintre prima și a doua sută de ani chiar au lărgit orizonturile National Geographic Society“!, spunea Gil M. Grosvenor, redactor-șef al revistei în deceniul 1970-1980. De la Grosvenor încoace ne străduim să păstrăm această tradiție a excelenței NG, lăsând pe mai departe, celor care vin după noi, un nume, măcar la fel de mare cum l-am primit.
În acest spirit al spirit al excelenței, acum, când răsfoiesc cu nostalgie amintiri și pagini din cea mai frumoasă revistă din lume, în ediția ei românească, vreau să vă mulțumesc tuturor, cititorilor, prietenilor și colaboratorilor vechi și noi, cu care am clădit National Geographic România în ultimii 20 de ani.

Pe curând, sper!
– Cătălin Gruia, redactor șef National Geographic & NG Traveler România (2014 – 2022)”, este mesajul redactorului șef Cătălin Gruia postat pe pagina National Geographic Magazine Romania.