Nimeni nu aude plânsul înăbuşit în pumni al mamelor care nu au ce pune pe masă pentru copiii lor. Nimeni nu este atent la scrâşnetul de dinţi născut din disperarea celor care şi-au pierdut locul de muncă, poate şi casa, şi care nu mai pot să aducă un ban în casă, pentru familie.
Mă uitam, ieri, la nenorocirile care s-au abătut asupra Moldovei. În nu ştiu ce comună, dar ce importanţă ar putea avea numele!, oamenii fugeau din calea viiturilor nemiloase. Reporterul se apropie de o femeie în vârstă şi o întreabă ce a luat cu ea, din casă. Şi-a luat buletinul şi talonul de pensie. Ar fi vrut să ia şi un colţ de pâine, dar n-a mai apucat. O alta şi-a luat cu ea buletinul, ca s-o găsească dacă i se întâmplă ceva!, şi zece lei. Zece lei!! Nu trebuie să facem recurs la imaginaţie pentru a înţelege că femeia nu avea alţi bani în casă – cine şi-ar lăsa banii într-o casă care ar putea să nu rămână în picioare!?
Într-o altă localitate, o femeie de 45 de ani îşi plângea durerea în faţa camerei de luat vederi. Casa li s-a dărâmat şi viitorul nu le promite decât suferinţă fără margini. Cu ce să-şi ridice un alt acoperiş, când venitul familiei este de cinci milioane pe lună, şi cei doi băieţi încă n-au ieşit de pe băncile şcolii? Un bătrân, de 69 de ani, a rămas şi el fără casă, fără tot ce avea. Îţi vine să te întrebi, asemenea politicienilor, de ce nu-şi asigură oamenii aceştia casele, dar nu te întrebi, pentru că n-ai nevoie să fii demagog: cine asigură nişte case din chirpici, ori nişte dărăpănături? Nimeni. Sărăcia nu poate fi obiect de asigurare.
Ceea ce vedem la televizor sunt doar câteva dintre miile de drame dezvoltate de nebunia viiturilor. În realitate, lângă noi se petrec drame tot timpul, şi când vine peste noi sinistrul, şi când e vreme bună. Mulţi taţi scrâşnesc din dinţi, şi multe mame plâng când nu le vede nimeni. O Românie ce urlă de durere se ascunde în spatele talk-show-urilor politice, şi al tabloidelor cu mondenităţi ieftine, cu curve şi feciori de bani-gata. Urle, cât o voi, căci n-are cine s-o asculte. Şi apoi, e capitalism, nu?
Tristan Mihuta
Citiți principiile noastre de moderare aici!